Uniunea Cititorilor

0
486

Am fost recent invitat să particip la Colocviul revistelor literare de la Arad. Moderat de academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Pe lângă discuţiile curente despre destinul, dar mai ales avatarurile acestor publicaţii, am decupat un spirit junimist (spiritul academic, în caracterizarea lui Tudor Vianu) care a patronat întâlnirea. De la teme, limbaj până la ţinută. Parcă s-au întors pentru două zile acele vremuri de o caldă şi emoţionantă solemnitate. Am ales pentru acest text preocuparea pentru stăvilirea (oare se poate?) degradării discursului public. Cei vizaţi au fost îndeosebi guvernanţii şi parlamentarii. Adică tocmai cei care trebuie să dea tonul unui limbaj civilizat. Nu a fost pierdut din vedere un alt acuzat, mass-media, mai ales televiziunea. Apoi învăţământul, care nu este atât de prăpăstios precum se spune. Dar este în suferinţă, din cauza instabilităţii din motive politice. Cu mult evocata reformă. Adică fiecare ministru cu reforma lui. Nimeni nu-l ascultă pe Grigore Moisil, care spunea la vremea lui: „Cea mai importantă reformă în învăţământul nostru ar fi să nu se facă nici o reformă timp de un deceniu”. Există o criză a stabilităţii, cum există şi una a valorilor. Degradarea limbii, a spus un confrate, este consecinţa urii. Suntem uimiţi câtă ură, insolenţă şi lipsă de bun-simţ se aruncă în spaţiul public. Academicianul Manolescu spunea că poţi căuta cu lumânarea în presă o rubrică, o emisiune de cultură, că nu găseşti. În schimb vulgaritatea şi siluirea limbajului te deprimă. Aşa că tot revistele de cultură trebuie să protejeze acest patrimoniu care este limba română. Cum am putea salva limba română armonioasă? Toţi şi-au îndreptat privirea spre învăţământ. Acolo se pun bazele unei vorbiri corecte, curate şi bune. Să punem preţ pe rânduială. Că prea există dispreţ pentru ordine şi disciplină. Fiind prezenţi scriitori din toată ţara, de la vreo 30 de reviste literare, fiecare a venit cu experienţe încurajatoare din zona lui. Adică nu e totul pierdut! Zadarnic ne vom lamenta, vom pune cenuşă pe tot ce se întâmplă în România de astăzi, că nu-i de folos. Când s-a adus în discuţie cititul cărţilor, am depus mărturie că la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare se lustruieşte şi înţelesul cărţilor, nu numai cititul lor. Luciditate şi trezie din partea celor care mai avem de spus ceva pentru apărarea patrimoniului românesc sub toate aspectele lui. Acţiuni şi luări de poziţie faţă de inerţiile şi incompetenţa unora care vor să ne hotărască soarta pentru timpul ce vine. Şi Uniunea Scriitorilor, prin revistele patronate (inclusiv Nord literar), alături de Academia Română, a criticat sever proiectul de a elimina limba latină şi istoria din programă. S-a pledat pentru revenirea la examene serioase de capacitate, de admitere la liceu, din care să nu lipsească limba şi literatura română. Ca absolvent al unui liceu pedagogic, am atras atenţia asupra studiului gramaticii, azi vag practicat. Iată cu ce se mai ocupă scriitorii! De Uniunea Cititorilor din România. Nu uit o idee a lui N. Manolescu, care a insistat pe importanţa revistelor literare pentru afirmarea unor generaţii. În contextul presei scrise, publicaţiile culturale sunt ultima redută a spirtului critic. Statul are obligaţii faţă de cultura naţională, aceasta fiind una europeană. Dacă la Arad manifestarea a fost mai degrabă literară – cu ideile expuse mai sus -, la Alba Iulia, colocviul a luat un format academic mai pronunţat, pe structura unei sesiuni de comunicări. Da, mi se pare o acţiune de durată să lărgim Uniunea Cititorilor. Poate ea există în toată splendoarea. Atunci să o descoperim!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.