”Eco Maramureş – drag de verde”

0
733

Asociaţia Ecologic este custode al sitului Natura 2000 Gutâi – Creasta Cocoşului şi găzduieşte Unitatea de Management a Destinaţiei de ecoturism Mara – Cosău – Creasta Cocoşului.
Teritoriul delimitat de văile râurilor Mara, Cosău şi Rezervaţia Creasta Cocoşului din Masivul Gutâi este o zonă reprezentativă din Maramureşul istoric pentru identitatea culturală şi elemente importante ale patrimoniului natural ocrotit în 7 arii naturale protejate de interes naţional şi două situri de importanţă europeană. Acest teritoriu a dobândit statutul de destinaţie de ecoturism în 2014 şi a beneficiat de mai multe iniţiative menite să diversifice oferta turistică locală şi să atragă în zonă iubitorii de natură.
”Eco Maramureş – drag de verde” este un nou proiect al Asociaţiei Ecologic, care îşi propune creşterea conştientizării rolului şi importanţei ariilor naturale protejate în rândul comunităţilor locale.
Pe parcursul implementării acestuia, proprietarii de pensiuni din destinaţie vor participa la vizite ghidate pentru familiarizarea cu ariile naturale protejate, astfel încât să devină parteneri de promovare şi încurajare a turiştilor cazaţi pentru activităţi în natură.
Ca o noutate absolută pentru această zonă, Rezervaţia Creasta Cocoşului va fi celebrată în această vară, prin declararea şi organizarea primei ediţii a ,,Zilei ariei naturale protejate”. Implicarea localnicilor în organizarea şi desfăşurarea evenimentului va asigura o mai bună informare a comunităţilor cu privire la valorile biodiversităţii şi beneficiile acestora, precum şi întărirea aprecierii pe plan local faţă de aria naturală, protejată, emblematică a destinaţiei de ecoturism. Coordonat de Emil Pop, Proiectul este finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin programul Spaţii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.