Turismul a reînviat tradiţiile în satul Breb

0
8397

Satul maramureşean Breb a reînviat, în ceea ce priveşte tradiţiile şi obiceiurile vechi de sute de ani, de când zona a devenit vizitată de turişti din ţară, dar şi de peste hotare. Astfel, sătenii au început să-şi recondiţioneze casele vechi, transformându-le în pensiuni.
De asemenea, străinii au venit în sat, şi-au cumpărat teren şi case vechi, le-au recondiţionat şi acum le închiriază celor care vor să-şi petreacă vacanţa într-o oază de linişte. În prezent, pensiunile sunt la tot pasul în sat şi nu duc lipsă de clienţi: „Aici avem o pensiune, cu case vechi din lemn, restaurate complet şi aduse din alte părţi ale satului. Doar una dintre ele a fost aici, pe acest teren, restul au fost mutate din alte părţi la noi. Casele sunt de închiriat toate. Avem şi voluntari, pe lângă turişti, care ne ajută la curăţenie, lucrări de construcţie şi întreţinere a acestor case. Practic această pensiune aparţine unei familii de englezi stabiliţi în Breb. Ei au cumpărat mai multe terenuri şi case, amenajându-le pentru turism. Toate oferă condiţii moderne de locuit, dar combinând tradiţionalul cu noul”, ne-a explicat Alexandra Iulia Mac, administratoarea unei pensiuni.

Cameră tradiţională pentru turişti
Cameră tradiţională pentru turişti

Turiştii abundă atât vara, cât şi iarna

Cu toate că numărul pensiunilor este în creştere în satul Breb, de la un an la altul, acestea nu duc lipsă de turişti. Aceştia provin atât din ţară, cât şi de peste hotare şi vizitează satul în toate anotimpurile: „Cât despre turiştii care ne vizitează, aceştia sunt cam jumătate-jumătate, adică români şi străini cam de peste tot. Toată vara avem plin, dar nici iarna nu suntem ocoliţi de turişti. Ei vin şi atunci, înainte de Crăciun, de Revelion şi după. În afară de cazare, le oferim tururi fotografice, plimbări cu căruţa, picnicuri pe câmp, cină cu localnicii sau sus la stână. Au posibilitatea să participe şi la activităţile zilnice, specifice într-o gospodărie, de genul tăiat lemne, tăiatul porcului de Crăciun, umplutul mielului şi vopsitul ouălor de Paşti. De asemenea, turiştii îşi fac foc de tabără, grătare. Cei care vin şi au prea multă energie pot să şi-o consume într-o mulţime de moduri, noi fiind deschişi la orice propunere”, a completat Alexandra Iulia Mac.

DSC05323Preţuri acceptabile pentru cazare şi masă

Preţurile sunt acceptabile pentru străini, dar şi pentru români. Astfel, şapte persoane plătesc 70 de euro pe noapte, adică aproximativ 300 de lei, pentru o casă întreagă, bani în care intră cazarea şi micul dejun. Mulţi turişti care vin odată la Breb revin şi a doua oară. Administratorii spun că au clienţi fideli, atât din ţară, cât şi de peste hotare: „Acest aflux de turişti practic ne face şi pe noi să mergem mai departe, să păstrăm tradiţiile pentru ca ele să nu dispară. De asemenea, oamenii din sat sunt tentaţi să nu-şi mai dărâme casele vechi, pentru a le lua locul altele noi, atunci când văd că turiştii caută asemenea comori”, a conchis Alexandra Mac.

Case din lemn ce ar aparţine prinţului Charles
Case din lemn ce ar aparţine prinţului Charles

Prinţul Charles ar deţine două case în Breb

Şi prinţul Charles a vizitat satul în urmă cu vreo 12 ani. A rămas atât de impresionat de ce a găsit aici încât şi-ar fi cumpărat două case cu terenul aferent. Acestea se reabilitează în prezent: „Casele sunt vechi. La ele a lucrat un cumnat de-al meu, însă cheile de la ele sunt la o nepoată de-a mea şi când vin muncitorii le deschide, le închide. Casele se vorbeşte că sunt ale prinţului Charles. El a fost aici la noi acum vreo 12 ani. Acum se reabilitează casele încet. Peste drum de cele două case este alta, care aparţine unui alt britanic, William îl cheamă, şi el se ocupă şi de casele astea două, care se zice că-s ale prinţului. Când a venit la noi în sat domnul Charles, l-au dus cu carul pe la stâna de oi, ca să vadă cum e obiceiul pe la noi. Turiştii însă vin pe aici, prin satul nostru şi vizitează. Am înţeles că vor să termine casele astea zilele următoare şi să le facă pensiuni. A înflorit satul în ultimii ani, că sunt atâtea pensiuni şi străini care ne vizitează”, ne-a explicat Maria Tiran, localnic din satul Breb.

Străinii cumpără case vechi şi le restaurează

În satul Breb există stabiliţi o serie de străini, proprietari de case vechi, tradiţionale. Ei le recondiţionează după care le introduc în circuitul turistic: „Mai este un olandez care şi-a făcut o pensiune în Breb, dar la care vin mai mulţi turişti cu cortul. El le asigură mâncarea, curtea are locuri de campare, cu toalete moderne. Şi prinţul Charles are casele alea două acolo sus, pe uliţă. A început de anul trecut să lucreze la ele, să le recondiţioneze că erau în paragină. Prinţul însă nu a mai fost pe la noi de vreo 12 ani cred. Posibil că o să mai vină când se vor termina casele de recondiţionat. Când a venit s-a plimbat pe aici, pe uliţele satului, doar însoţit de trei oameni, cu bâta lui în mână şi nimic altceva. Este foarte modest, saluta pe toată lumea de pe drum, fiind însoţit doar de cei trei, fără alai şi vâlvă”, a spus Petru Tiran, proprietar de pensiune.

DSC05319Noul trend în materie de vestimentaţie: portul popular

Localnicii au reînceput să se costumeze în straiele populare de când localitatea lor a devenit o atracţie pentru turişti. Asta după ce obiceiul era cât pe ce să dispară: „Eu sunt mai la început de drum cu pensiunea, dar văzând că turiştii vin foarte mulţi din toate părţile lumii, mai ales vara, la Breb, am zis că să intrăm şi noi în acest domeniu. Pe lângă străini vin turişti mulţi şi din ţară, mai ales bucureşteni, şi le place aici pentru că este o zonă unde încă se mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile de dinainte: cu făcutul fânului, cu umblatul cu căruţa, iarna cu sania. De asemenea, se păstrează portul popular, ce a reînviat după o perioadă în care aproape a dispărut. Acum au început tinerii ca să-şi facă tot felul de costume tradiţionale şi se duc la biserică, la petreceri, la nunţi, costumaţi în portul tradiţional. Deci practic toate riscau să se piardă, însă datorită turismului au reînviat, ceea ce este un lucru bun pentru noi. Preţurile nu sunt mari, că riscăm să rămânem fără turişti dacă cerem bani mai mulţi. Aşa, cei care ne vizitează o dată, cu siguranţă revin şi a doua oară. Am avut familie, anul trecut, în vară, ce a stat două săptămâni, spre exemplu, şi încă din luna septembrie şi-au făcut rezervare la noi pentru Crăciun, dar au venit încă cu cinci familii. Celor de la oraş le place mult, pentru că ei nu ştiau cum e traiul la ţară, iar când vin şi văd, le place mult, rămân impresionaţi”, a conchis Petru Tiran.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.