Ziua Copilului, sărbătorită de copiii de la Esperando

0
573

Anual, în data de 1 iunie, copiii din întreaga lume sunt sărbătoriţi, iar adulţii din jurul lor încearcă să le facă cât mai multe surprize şi să le ofere cât mai multe momente de neuitat.
Copiii de la Asociaţia Esperando vor avea parte azi, 1 Iunie, de multă distracţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Personalul Asociaţiei s-a gândit să le ofere o zi plină de bucurie şi le-au pregătit mai multe surprize.
Activităţile se vor desfăşura începând cu ora 11, în Parcul Municipal, zona Câmpul Tineretului, unde copiilor de la Esperando li se vor alătura şi copiii de la  Grădiniţa cu program prelungit nr. 27. Aceştia vor înălţa, pe Câmpia Tineretului, zmeie confecţionate de persoanele cu nevoi speciale din cadrul Asociaţiei Esperando. Copiii vor avea ocazia să se bucure de aerul curat, de razele soarelui şi de compania colegilor cu care se vor juca şi vor face diferite activităţi. Nelipsită va fi şi pictura pe faţă.
Copiii merită toată atenţia noastră, iar această zi care le este dedicată trebuie să fie mai specială decât restul zilelor de peste an. Invităm pe toţi cei interesaţi de această activitate să ni se alăture.
La mulţi ani tuturor copiilor!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.