Asistenţii medicali pot obţine anul acesta recunoaşterea specializărilor în care lucrează

0
612

Asistenţii medicali generalişti şi de pediatrie, încadraţi pe posturi în Radiologie-imagistică medicală, Laborator, Balneo-fizioterapie, Nutriţie şi dietetică, Igiena şi sănătate publică pot obţine, şi în acest an, recunoaşterea specializărilor în care lucrează.
Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti a trimis filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România o adresă în acest sens.
„În baza prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 613/2013 privind aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a programelor de pregătire pentru obţinerea specializărilor în domenii complementare specialităţii de bază de către asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali de pediatrie, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii organizează, prin şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti programe de specializare pentru asistenţi medicali generalişti şi asistenţi medicali de pediatrie în specialităţile: Radiologie-imagistică medicală, Laborator, Balneo-fizioterapie, Nutriţie şi dietetică, Igienă şi sănătate publică”, se precizează în documentul semnat de prof. univ. dr. Cristian Vlădescu, director general, şi dr. Livia Nanu, director al SNSPMPDS Bucureşti.
Înscrierile la programele de specializare, pentru anul de învăţământ 2016-2017, se realizează în perioada 1 iunie – 1 septembrie 2016.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.