După aproape 30 de ani, avem din nou baschet în primul eşalon

0
688

Dinainte de Revoluţia din 1989 Baia Mare nu a mai avut echipă de baschet la nivelul primului eşalon. Pe atunci se numea Ramira. Acum e rîndul celor de la BCM Olimpic să ducă mai departe tradiţia acestui sport minunat. S-a văzut în sezonul recent încheiat că baschetul este o disciplină sportivă extrem de iubită de către băimăreni, la fiecare meci al favoriţilor sala de sport de la Economic fiind arhiplină. „După o pauză de 27-28 de ani, în care Baia Mare nu s-a regăsit printre echipele care au evoluat în Liga Naţională de Baschet, am reuşit o perfomanţă frumoasă. Munca noastră a fost una grea, echipa reuşind de la meci la meci victorii importante. Nu avem emoţii că în sezonul viitor nu vom juca în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. Comunitatea merită să vadă baschet, deoarece echipa este a comunităţii băimărene. În acest moment avem deja semnate parteneriate cu mediul privat şi promisiuni pentru altele noi, dar fără ajutorul administraţiei locale nu vom avea şanse să ne îndeplinim noul obiectiv propus, acela de a ne salva de la retrogradarea din Liga Naţională”, a spus George Opriş, preşedintele clubului proaspăt promovat în primul eşalon, în cadrul conferinţei de presă organizate ieri.
BCM Olimpic nu numai că a realizat o performanţă extraordinară, dar şi-a promovat şi jucătorii din Baia Mare (opt), mulţi dintre ei foarte tineri. Obiectivul echipei realizate pe scheletul jucătorilor cu experienţă, dar şi prin înregimentarea unor baschetbalişti tineri şi talentaţi, a fost acela de a ajunge la turneul semifinal. Dar totul s-a schimbat din mers. „A fost un sezon foarte greu. Am reuşit să realizăm o premieră pentru clubul nostru, crescînd de la meci la meci. Obiectivul nostru la începutul campionatului a fost să ne calificăm la turneul semifinal. În februarie am realizat că putem mai mult, iar cînd am cîştigat meciul cu Iaşi de la turneul final am început să visăm la promovare”, a declarat unul dintre artizanii acestui vis devenit realitate, antrenorul Sebastian Man.
Cristi Corneanu, unul dintre jucătorii constanţi şi importanţi ai BCM în acest sezon, a precizat: „A fost un an foarte greu, dar foarte frumos. Mă bucur că am luat parte la această performanţă de a accede în Liga Naţională de Baschet. A fost un sezon greu, dar am avut parte de o coordonare foarte bună din partea staff-ului”.
BCM Baia Mare nu a intrat deocamdată în vacanţă, în 8 iunie fiind programat un meci demon­strativ cu baschetbaliştii din campionatul de amatori organizat în municipiul nostru. După această dată, viitoarea grupare de Liga Naţională va intra într-o binemeritată vacanţă, dar nu la fel putem spune şi despre conducerea tehnică şi administrativă a clubului. Aceştia vor pune la punct strategia noului sezon, în care vor negocia cu jucătorii pe care vor să-i aducă la echipă, transferurile urmînd să fie anunţate pînă pe 1 august. Tot la începutul acestei luni este stabilită şi reunirea echipei, noul sezon urmînd a debuta în octombrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.