Muncă egală, salariu egal

0
534

Ieri, 8.000 de sindicalişti din învăţămînt au protestat în faţa Guvernului (au fost prezenţi 45 de profesori din Maramureş), cerînd creşteri salariale. Premierul Cioloş n-ar trebui să cedeze, ci să accelereze spre legea unitară a salarizării bugetarilor. Împărţind banii la întîmplare, după cît de tare strigă sindicatele, se creează discrepanţe şi mai mari.
Legea învăţămîntului prevede că pentru sistemul naţional de educaţie se alocă 6% din PIB, însă bugetul de stat e gol şi Guvernul trebuie să renunţe la investiţii (autostrăzi) pentru a satisface cererile. Dacian Cioloş a încurcat salariile bugetarilor atît de mult, încît se află în pericol să fie demis!
Profesorii fac presiuni acum, cu toate că era bine să nu tulbure alegerile locale. Cadrele didactice au venituri acceptabile, se poate trăi din învăţămînt, plus că vacanţele oferă timp suficient pentru refacerea nervilor consumaţi. Premierul Cioloş a plusat cu 200 de lei, astfel că un profesor gradul I ajunge la 5.000 de lei brut, iar un învăţător gradul I, la 3.000 de lei. Ordonanţa Guvernului este însă contestată.
Salariile din învăţămînt sînt supravegheate pe ţară, fiecare cadru didactic apare în registrul electronic EDUSAL, pas important făcut pentru respectarea legii (pînă la apariţia acestui mecanism, salariile erau calculate diferit de la şcoală la şcoală şi de la localitate la localitate!). Ar trebui să urmeze al doilea pas, introducerea principiului „salariu egal pentru muncă egală”. Sindicatele nu vor accepta aşa ceva, preferă ca pentru aceeaşi muncă la stat, de aceeaşi calitate şi intensitate, salariul unuia să fie dublu faţă de al celuilalt. În şcolile private, de exemplu, patronul nu recunoaşte vechimea, vîrsta, experienţa, ci doar munca pe care învăţătorul o face. Poţi să fii doctor în ştiinţă, vei fi plătit pentru munca efectivă pe care o depui.
Statul român a încercat să limiteze cheltuielile, prin introducerea costului standard pe elev, dar pe loc au apărut excepţiile. Pentru etnia maghiară, au fost acceptate clase cu mai puţini elevi şi apoi excepţia a devenit regulă pentru toţi. Nici criteriile de performanţă n-au avut o soartă mai bună, deoarece gradaţia de merit pe 5 ani se acordă nu pentru rezultate măsurabile (numărul de elevi care au promovat testele naţionale, capacitatea sau bacul), ci pentru acţiuni extraşcolare, a căror relevanţă educativă nu poate fi măsurată.
Orice sistem organizat are şi o grilă de control, prin care minusvariantele să fie eliminate. Creşterea calităţii educaţiei publice trebuie impusă, deoarece la noi ierarhiile sînt labile, obligaţiile devin opţionale (în trei zile) şi doar drepturile sînt obligatorii. Legea învăţămîntului n-a reuşit să stabilească cine conduce şcolile: primarul şi consilierii locali, ministrul şi inspectorul judeţean, părinţii? După părerea noastră, cei mai interesaţi ca şcoala să funcţioneze corect sînt părinţii.
Dezechilibrele ar putea fi trecute cu vederea (aşa a fost şi înainte de 1989, debutantul cu studii superioare avea salariu mai mic decît ucenicul în practică), dacă diferenţa dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu ar fi de 2-3, dar a crescut la 12. Cu o lingură mănîncă şi măturătorul şi ministrul! Şi profesorul debutant şi cel cu doctorat! Statul trebuie să adopte principiul capitalist la muncă egală salariu egal, fără excepţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.