Un nou volum dedicat poetului-erou Ion Şiugariu

0
636

În 6 iunie se împlinesc 102 ani de la naşterea poetului şi publicistului ro­mân Ion Şiugariu, născut în Băiţa, judeţul Maramureş. Cu câteva zile înainte de acest eveniment, Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare a găzduit lansarea celui de-al doilea volum dedicat poetului-erou Ion Şiugariu. După poticneli, dar şi după piedici care au întârziat apariţia cărţii “Ion Şiugariu – argat fără simbrie la cuvânt”, Terezia Bolchiş-Tătaru, alias Cecilia Costin, a reuşit să-şi ducă la final visul de a pune între filele unei cărţi viaţa celui care a dispărut dintre noi pe când avea doar 31 de ani. În momentul în care volumul a ieşit de sub lumina tiparului, era prea târziu ca Lucia Şiugariu să se mai poată bucura de acest moment. Aşteptase cu dor şi dragoste să mai poată face ceva pentru a reda strălucita imagine a soţului său, dar n-a mai apucat să vadă cartea finalizată. S-a stins la 95 de ani, la finele anului trecut.
Primul volum dedicat de Terezia Bolchiş-Tătaru lui Ion Şiugariu a apărut în 9 septembrie 2014. După aproape doi ani de la lansarea cărţii, autoarea a adus în faţa publicului cel de-al doilea volum dedicat poetului maramureşean, care “a dispărut la 31 de ani în zăpezile îngheţate ale munţilor Tatra din Cehoslovacia, sfârtecat de un obuz inamic german”. La lansarea celei de-a doua cărţi, autoarea nu a putut veni, din cauza unor probleme de sănătate. Şi-a trimis însă mesajul care a fost citit de scriitoarea Florica Bud. Terezia Bolchiş-Tătaru a mărturisit că a renunţat de mai multe ori să lucreze la acest volum, însă de fiecare dată când s-a reapucat de scris a găsit o altă motivaţie ce a împins-o să nu-şi lase lucrarea neterminată. “Nu o dată am depus armele, am abandonat scrierea, dar am reluat-o după un timp”, a spus Terezia Bolchiş-Tătaru. În primul rând, autoarea a arătat că a fost încurajată de soţia poetului, Lucia Soreanu Şiugariu, cea care “a susţinut imaginea poetului şi m-a încurajat să contribui la continuarea acestei strălucite imagini”. Apoi, Cecilia Costin, aşa cum a semnat volumul, spune că a simţit prezenţa vie a lui Ion Şiugariu. “Simţeam că însuşi poetul mă veghează şi mă încurajează”. Terezia Bolchiş-Tătaru spune că a luptat cu forţă până la capăt în ciuda problemelor de sănătate. Cea mai grea lovitură care a apărut în întârzierea apariţiei volumului a fost reprezentată de legea Wiesel, care zice că vrea să condamne genocidul şi crimele de război, dar care, după cum au remarcat intelectuali de marcă din România, nu face altceva decât să fie o lege “procomunistă”, deoarece prin ea “este criminalizată propaganda legionară, dar nu este criminalizată propaganda comunistă”. “Când să-mi finalizez munca a apărut legea Wiesel, legea care l-a ucis pentru a doua oară pe Ion Şiugariu şi care a ucis-o la 95 de ani pe Lucia Şiugariu”, a adăugat Terezia Bolchiş-Tătaru. După cum remarcă scriitoarea Antoaneta Turda, în carte se regăsesc “multe detalii istorice şi geografice din Baia Mare, dar şi din locurile unde a umblat poetul. Este o biografie romanţată. Din lectură vă veţi putea da seama de efortul documentar depus de autoare. E scrisă într-un stil simplu. Se citeşte uşor şi cu plăcere”, a adăugat Antoaneta Turda. Scriitorul Săluc Horvat, directorul executiv al revistei “Nord Literar”, a dezvăluit că a citit şi primul volum şi i s-a părut unul interesant care trebuia să continue pentru a reda ceea ce a însemnat Ion Şiugariu ca poet. “Ion Şiugariu este unul dintre primii scriitori moderni, primul care a lăsat urme adânci în creaţia literară din Maramureş. Poezia lui e şi modernă şi cu formă fixă, cu mare caracter patriotic, te unge la suflet. În loc să ne apărăm valorile, le contestăm. Baia Mare se poate mândri cu un asemenea nume”, a mai precizat Săluc Horvat. La lansarea volumului a fost prezentă şi o nepoată a Luciei Şiugariu, Aurica Petruşcă. “Tot ce s-a scris în carte a fost în colaborare cu familia. Autoarea a participat şi sufleteşte la fiecare parte din viaţă. A fost sinceră cu viaţa poetului. Îmi pare rău că a apărut târziu cartea. Lucia ar fi vrut să vadă volumul finalizat, dar i-a grăbit moartea acea lege Wiesel. Lucia Şiugariu a fost un om cu un suflet mare care cu siguranţă şi dincolo de moarte va simţi că trăieşte cu Ion Şiugariu”, a punctat Aurica Petruşcă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.