Alegeri 2016

0
938

Ce-şi doresc băimărenii de la noul primar

La primele ore ale dimineţii, prezenţa la vot în Maramureş a fost una foarte slabă. Abia după ieşirea de la biserică, lucrurile s-au mai dezmorţit, iar oamenii au început să meargă să voteze. Unii dintre alegători s-au arătat suprinşi la ieşirea de la urne că au avut de pus ştampila pe trei buletine de vot. Aceştia credeau că trebuie votat doar primarul, fără să ştie că un vot trebuie acordat şi pentru viitorii consilieri locali şi judeţeni. Băimărenii au venit cu gânduri optimiste, sperând că Baia Mare va deveni un municipiu etalon pentru întreaga ţară. Alţii speră ca proiectele demarate în ultimii ani să fie duse la bun sfârşit.

Băimărenii vor mai mulţi investitori

La una din secţiile de votare de la Şcoala „Nicolae Bălcescu”, din cartierul Ferneziu al Băii Mari, până la ora 9.00, votaseră doar 28 de persoane. Primul votant a fost o doamnă în vârstă de circa 40 de ani. „Prezenţa a fost destul de slabă. De obicei, după biserică vine lumea să voteze”, a declarat preşedintele secţiei de votare, Alina Abrudan. Şi la secţia de votare numărul 19, de la grădiniţa numărul 20 de pe bulevardul Bucureşti, oamenii nu s-au prea înghesuit la procesul electoral, înainte de ora 12. „Până la ora 10 au venit să voteze 59 de persoane, la care se adaugă 7 alegători ce figurau pe listele complementare. Noi avem înscrişi pe listele electorale 1.630 de cetăţeni cu drept de vot, dintre care 1.595 sunt pe lista electorală permanentă, iar 35 de cetăţeni din Uniunea Europeană figurează pe listele complementare. Prezenţa e una constantă la această oră, în comparaţie cu anii precedenţi”, a spus preşedintele secţiei de votare numărul 19, Elena Şter. În schimb, la secţia de votare numărul 64 de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Baia Mare, până aproape de ora 12, votaseră 131 de cetăţeni din cei 1.109 înscrişi pe listele electorale. Dintre aceştia, 6 figurau pe listele complementare.

„Oportunităţi de angajare”

Băimărenii au venit cu gânduri optimiste la alegerile locale. Ei speră ca oraşul să fie mai frumos, dar şi să ofere mai multe oportunităţi de angajare. „Sper ca noul primar să facă oraşul Baia Mare mai frumos, mai bine din punct de vedere economic, să fie create mai multe locuri de muncă şi să facă oraşul capitală culturală europeană. Eu sunt optimistă, eu cred că va câştiga cel mai bun”, a declarat una dintre alegătoare, Aurelia Turuczko. O altă alegătoare, Ileana Sasu a punctat că îşi doreşte „mai multe grădiniţe la nivel european, măcar reorganizate şi îmbunătăţite cele care sunt, dar şi înfiinţarea de altele noi pentru că sunt mulţi copii care au nevoie de un loc în grădiniţă. Întotdeauna la înscriere e bătălie. În domeniul învăţământului mi-aş dori ca toate şcolile să beneficieze de mai multe spaţii pentru sport, pentru ateliere. Şi în celelalte domenii e nevoie să intervină. De exemplu, în sănătate, să susţină spitalele pentru îmbunătăţirea activităţii acestora. E un oraş frumos faţă de altele, îngrijit, dar cred că există încă mulţi tineri care îşi caută loc de muncă şi atunci ar trebui susţinuţi investitorii care să aducă şi locuri de muncă”. Un alt cetăţean a arătat că „eu sper să fie din ce în ce mai bine”, în timp ce o băimăreancă a declarat că a votat pentru „continuarea proiectelor de investiţii”.

Candidatul PMP, Iustin Talpoş, la vot

IMG_4906La secţia numărul 64 de la Şcoala Lucian Blaga, a votat şi candidatul PMP, Iustin Talpoş. Însoţit de colegii de partid, dar şi de familie, Iustin Talpoş spune că a votat pentru „o echipă tânără, pentru schimbare, pentru viitor, pentru un primar care în luna august să câştige competiţia Capitală Europeană a Culturii 2021. Am votat pentru familie, am votat pentru băimăreni”. Candidatul PMP la alegerile pentru funcţia de primar al Municipiului Baia Mare a mai semnalat că în secţiile de votare din Baia Mare sunt anumite nereguli legate de procesele verbale. „Sunt anumite probleme în secţiile de votare pentru că nu sunt suficiente procese verbale, exact după numărul oamenilor care sunt din partea partidelor politice. Vom solicita birourilor electorale de circumscripţie să suplimenteze cu încă două procese verbale la nivelul întregii localităţi”, a adăugat Iustin Talpoş.

Cristian Niculescu Ţâgârlaş: Am votat pentru un oraş puternic şi pentru o echipă de profesionişti

CNT_vot (2)Cristian Niculescu Ţâgârlaş s-a prezentat la urne încă de dimineaţă dorind să le ofere un exemplu tuturor băimărenilor. Liderul liberal i-a îndemnat pe locuitorii municipiului să meargă la vot şi le-a transmis că au o singură şansă să aleagă un viitor clar pentru familiile lor şi comunitate.
Preşedintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a votat duminică la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” pentru un oraş care merită să devină Capitala Nordului, dar şi pentru oameni bine pregătiţi care-şi doresc să-i reprezinte pe băimăreni.
„Am votat pentru un oraş puternic, pentru un Consiliu Local format din profesionişti care vor să muncească pentru Baia Mare. Am votat pentru un primar aflat în stare de libertate şi care poate să-şi desfăşoare toate prerogativele în interesele băimărenilor. Am votat pentru posibilitatea ca Baia Mare să devină o reală Capitală a Nordului”, a declarat avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

Florin Cristian Tătaru: „Dragostea dintre cetăţeni este suprema putere a oraşului”

POZA TATARUCandidatul PSD la Primăria Municipiului Baia Mare, Tătaru Florin Cristian, a votat duminică la Centrul Universitar Nord – Facultatea de Litere, însoţit de familia sa.
Tătaru Florin Cristian, preşedintele PSD Baia Mare, a declarat că a votat pentru echilibru, respect şi bunăstare:
„Mi-am desfăşurat campa­nia sub simbolul motto-ului de pe sigiliul oraşului Baia Mare din secolele trecute: „DRAGOSTEA DINTRE CETĂŢENI ESTE SUPREMA PUTERE A ORAŞULUI.” De aceea, am pus şi voi pune în centrul atenţiei oamenii şi nevoile lor. Cred că asta trebuie să facă orice primar.
Baia Mare nu trebuie să fie un teren de dispută politică continuă. MUNCA VA ÎNVINGE si împreună vom construi Baia Mare pentru copiii noştri, pentru familiile noastre. Am votat pentru ceea ce ne dorim pentru oraşul nostru: locuri de muncă bine plătite, condiţii egale în ceea ce priveşte educaţia copiilor, o universitate puternică, infrastructură modernă, transparenţă administrativă prin informatizare şi dezvoltare prin fonduri europene nerambursabile! De aceea, aceste trei elemente – „ŞCOALĂ. STRADĂ. SPITAL” vor fi datele problemei în dezvoltarea oraşului, temelia pe care vom sprijini CULTURA şi SPORTUL.
Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun şi înţelepciunea să construim oraşul pe care ni-l dorim cu toţii”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.