Speranţa din Ucraina, la Bucureşti!

0
474

Săptămâna trecută, în PTF Sighet-Solotvino, l-am întâlnit pe prof. Mihai Tocar, preşedintele ONG ”Nadia” (Speranţa) din Solotvino (Slatina). Acesta mi-a relatat cu bucurie că tocmai s-a întors cu autocarul de la Bucureşti. ”Pentru câteva zile, am fost în România, împreună cu maeştrii populari Cerbanic Maria, Visnevsika Maria şi ansamblul nostru folcloric ”Speranţa” , condus de Elena Şiman. Am participat cu 26 de persoane la manifestările organizate în Capitală, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni. Preţ de 3 zile au fost organizate o serie de evenimente la Muzeul Satului, Biblioteca Centrală Universitară, Parcul Herăstrău, Teatrul de Vară, scena în aer liber, unde ansamblul Speranţa a susţinut un spectacol de 40 minute alături de ansamblurile româneşti din Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova. Tinerii noştri au horit, strigat şi jucat ca la noi în Maramureş, pentru că tradiţiile strămoşeşti le păstrăm cu sfinţenie şi dincolo de Tisa. Ne-am fotografiat cu ministrul Dan Stoenescu, delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. Am făcut şi un tur prin Capitală cu autocarul condus de prietenul nostru, Pop Vasile. Duminică dimineaţă am participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală oficiată de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, cu care ne-am fotografiat împreună, ca amintire. Am fost şi la Casa Poporului, aflând ca este o mega-construcţie foarte frumoasă şi bogată. Ne bucurăm de Bucureşti, de capitala ţării. Mulţumim din suflet Institutului Cultural Român pentru invitaţie şi ospitalitate”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.