De 1 Iunie, cei mai buni pescari s-au întîlnit la Săcălăşeni

0
659

Mult aşteptatul concurs de pescuit organizat din iniţiativa profesorului Horia Buzaşu de la Şcoala “Dr. Victor Babeş“, în colaborare cu AJVPS Maramureş, director Ionică Pop, a adus la startul acestei ediţii un număr de 5 echipe, reprezentante ale şcolilor gimnaziale Avram Iancu, Octavian Goga, Şcoala Specială şi Dr. Victor Babeş, toate din Baia Mare, respectiv Şcoala din Remetea Chioarului.
Cum vremea a ţinut cu pescarii, pe malul bălţii din Săcălăşeni şi-au aşezat undiţele 20 de copii, dar şi cei 5 profesori care-i însoţeau. S-a disputat o singură manşă de 5 ore, timp în care fiecare pescar şi-a demonstrat măiestria în a păcăli şi a aduce la mal un număr cît mai mare de peşti. Faze spectaculoase au fost cu duiumul: monturi agăţate prin ierburi, peşti imenşi scăpaţi la mal, fire rupte de monştrii nevăzuţi şi cîte şi mai cîte… S-au prins totuşi o sumedenie de peşti, iar la capătul celor 5 ore de pescuit s-a făcut cîntărirea şi apoi eliberarea peştilor, clasamentele arătînd după cum urmează: • Echipe: 1. Şcoala Remetea Chioarului (prof. Călin Moje); 2. Şcoala Dr.Victor Babeş (prof. Horia Buzaşu); 3. Şcoala Octavian Goga (prof. Andrei Orha); 4. Şcoala Specială (prof. Adelin Ţiudic); 5. Şcoala Avram Iancu (prof. Marius Sas). • Individual: 1. Alexandru Petruş (Şcoala Remetea) • Copii: 1. Răzvan Mateşan (Şcoala Octavian Goga); 2. Bogdan Stoica (Şcoala Dr. Victor Babeş). • Cea mai mare captură, copii: Denis Domokos (Şcoala Specială). Concursul între profesori a fost şi de data asta extrem de palpitant, diferenţa făcînd-o doar cîteva grame. Individual profesori: 1. Prof. Andrei Orha (Şcoala Octavian Goga); 2. Prof. Adelin Ţiudic (Şcoala Specială); 3. Prof. Călin Moje (Şcoala Remetea Chioarului). • Cea mai mare captură, profesori: Călin Moje (Şcoala Remetea).
De remarcat faptul că tînărul Alexandru Petruş de la şcoala din Remetea a avut de departe cea mai mare cantitate de peşte dintre toţi pescarii, fie ei elevi sau profesori!
Cum sponsorii au fost şi de data asta foarte generoşi, toată lumea a plecat acasă cu cîte ceva, indiferent de locul ocupat în clasament. Pachetele cu dulciuri au fost oferite în cea mai mare parte de hipermarketul Auchan. Au mai contribuit: SC Stupina, magazinul Fragus, Liana şi Vasile Adamko, VIDRA (patron Cristian Bejan), Delta (patron Adrian Pavel), Cormoran (patron Monica Butean), Big Fish (patron Zoltan Balazs) şi Avat (patron Jeno Balogh). Concurenţii clasaţi pe primele 3 locuri au fost recompensaţi de AJVPS Maramureş cu vouchere gratuite pentru partide de pescuit pe balta Săcălăşeni.
Organizatorul acestui eveniment, profesorul Horia Buzaşu, mulţumeşte tuturor celor implicaţi într-un fel sau altul în reuşita acestei ediţii a Cupei 1 Iunie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.