Furturi soluţionate de poliţişti

0
573

În Baia Mare

În urma activităţilor de cercetare şi verificare efectuate, poliţiştii maramureşeni au identificat, în acest weekend, persoanele bănuite de comiterea a cinci furturi. În patru cazuri prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit părţilor vătămate. O persoană a fost reţinută pentru 24 de ore, faţă de alta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile iar alte trei sunt cercetate în stare de libertate.
În data de 18 mai, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute, prin folosirea de chei potrivite, au pătruns în locuinţa unei băimărence, situată pe strada Nicolae Iorga, şi au sustras bijuterii din aur, laptop-uri precum şi alte bunuri în valoare de 63.000 lei.
Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţişti au dus la identificarea unui băimărean, de 56 de ani, bănuit de comiterea faptei. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate. Faţă de bănuit s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi localitatea. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

În Cupşeni

Şi poliţiştii din Cupşeni au recuperat şi restituit unei femei din localitate 400 de euro şi 1.200 lei, ce i-au fost sustraşi de către un bărbat de 31 de ani din localitatea Libotin, comuna Cupşeni. Poliţia a stabilit că acesta a pătruns în locuinţa femeii şi a sustras banii dintr-un dulap de haine. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

În Borşa

Investigaţiile efectuate de poliţişti au dus la soluţionarea a două furturi. Poliţiştii au identificat un minor de 13 ani, bănuit că a sustras telefonul mobil al unei femei din oraş şi un tânăr de 17 ani, bănuit că, în timp ce se afla în scara unui bloc de pe strada 22 Decembrie, a sustras din buzunarul unui localnic suma de 1.000 lei. În ambele cazuri poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Un tînăr a furat un laptop dar a fost prins de poliţişti

Vineri, 3 iunie, administratorul unei societăţi comerciale din Baia Mare a sesizat poliţia cu privire la furtul unui laptop. Autorii au profitat de faptul că uşa societăţii a fost lăsată deschisă, au pătruns în clădire, iar din biroul administratorului au sustras un laptop în valoare de 2.700 lei. Investigaţiile efectuate cu operativitate de poliţişti au dus la identificarea unui băimărean, de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei. Şi în acest caz poliţiştii au reuşit să recupereze bunul sustras şi să-l restituie proprietarului. Bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În Lunca la Tisa – prinsă în flagrant în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o locuinţă

Sâmbătă, 4 iunie, la ora 12.08, un bărbat, domiciliat în satul Lunca la Tisa, a sesizat poliţia prin SNUAU 112 că a surprins în locuinţa sa o femeie care încerca să fure bunuri. Poliţiştii deplasaţi de urgenţă la locul faptei au identificat o tânără, de 20 de ani, domiciliată în Târgu Lăpuş. Cercetările efectuate au relevat faptul că tânăra a pătruns în locuinţă pe uşa de acces neasigurată, cu intenţia de a sustrage bunuri, dar a fost surprinsă de proprietar.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.