CAZUL CHERECHEŞ AJUNGE LA CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI!

0
597

Primarul Cătălin Cherecheş nu demisionează, nu îşi pierde mandatul şi va oferi o echipă administrativă coerentă şi serioasă
Avocaţii lui Cătălin Cherecheş pregătesc în aceste zile dosarul care va fi înregistrat la Curtea Europeană pentru Drepturilor Omului, asta după ce primarul reconfirmat de băimăreni la alegerile din 5 iunie 2016 se află încă în arest preventiv, fiindu-i încălcate numeroase drepturi. Cătălin Cherecheş a fost reţinut preventiv la data de 26 aprilie 2016, după ce procurorii, aceiaşi care de patru ani îl urmăresc şi cercetează fără succes, au organizat un flagrant pus la cale cu denunţătorul care îi datorează primarului băimărean sume importante de bani. Chiar dacă dosarul are un puternic iz politic şi are la bază un denunţ făcut de un infractor cu acte în regulă, Cristian Şpan, procurorii au cerut instanţei arestul preventiv, motivând că primarul Cătălin Cherecheş ar reprezenta un pericol public..
Cătălin Cherecheş nu a fost lăsat să îşi facă campanie electorală, deşi Tribunalul Maramureş i-a permis să candideze nefiind condamnat, chiar dacă se află în arest preventiv. Procurorii au trimis dosarul spre judecare cu puţin timp înainte de alegerile locale, fapt care permite eliberarea lui Cătălin Cherecheş, deoarece acesta nu mai avea cum, chiar dacă şi-ar fi dorit, să influenţeze cercetările. Din nefericire, instanţele de judecată au ţinut isonul procurorilor şi au menţinut arestul preventiv în cazul lui Cătălin Cherecheş, motivând că: “privarea de libertate a inculpatului Cătălin Cherecheş este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (?!) … lăsarea în libertate sau luarea unei măsuri preventive mai uşoare ar fi de natură să genereze o stare de neîncredere în organele abilitate ale statului (n.r. procurorii)”. Adică un om nevinovat, care a fost reţinut preventiv pe baza acuzării unui procuror, nefiind condamnat şi nefiind demonstrate capetele de acuzare, este privat de libertate pentru a nu şifona imaginea procurorilor.

Grav: lui Cătălin Cherecheş i s-a refuzat de către procurori şi dreptul la apărare!

Aceiaşi procurori i-au refuzat inculpatului Cătălin Cherecheş probaţiunile solicitate, reacţii de apărare fireşti pentru orice om acuzat, care ar trebui să aibă dreptul să se apere în orice ţară civilizată. Dar nu şi în România. Procurorii i-au refuzat confruntarea cu denunţătorul, testul poligraf şi expertiza INEC pe înregistrările ambientale depuse de către denunţător la DNA, probe care ar fi fost fabricate în “laboratoarele” unui om de afaceri, cunoscut, din Baia Mare şi care se află în relaţii de duşmănie cu primarul.
Băimărenii nu îl consideră periculos: 70% dintre alegători l-au reconfirmat în funcţie
Avocaţii lui Cherecheş au depus în numele său o cerere de eliberare pe cauţiune, după ce clientului lor nu i s-a permis absolut nici o formă de apărare, fiind menţinut în arest preventiv pe motiv că ar reprezenta un pericol. Un pericol pentru cine?! 70% dintre băimărenii care au ieşit la vot în Baia Mare i-au acordat, încă o dată, încrederea şi susţinerea lor. Şi totuşi, de ce nu este eliberat Cătălin Cherecheş?  Este cumva suspect de genocid, vezi cazul Hexi Pharma, cu inculpaţi care au primit măsuri mult mai uşoare, cum ar fi control judiciar sau arest la domiciliu?! Nu. Este periculos ca şi violatorii din Vaslui care au fost cercetaţi în libertate?! Nu. Cum motivează chiar instanţa: “privarea de libertate a inculpatului Cătălin Cherecheş este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (?!) … lăsarea în libertate sau luarea unei măsuri preventive mai uşoare ar fi de natură să genereze o stare de neîncredere în organele abilitate ale statului (n.r. procurorii)”. Adică e reţinut în continuare să nu pice prost în faţa opiniei publice procurorii DNA. O soluţie la care poate ar trebui să se gândească avocaţii lui Cherecheş ar fi cererea de strămutare a acestui proces la o instanţă superioară, care să nu tremure în faţa unor politicieni şi a unor procurori care încalcă fără nici un dubiu drepturile unui om nevinovat, care se află în arest preventiv de aproape 40 de zile şi este tratat ca un criminal extrem de periculos.

Cătălin Cherecheş: „Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar şi voi depune jurământul. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani!”

În urma deciziei pronunţate marţi la Tribunalul Maramureş, care a menţinut arestul preventiv, primarul ales al băimărenilor, Cătălin Cherecheş, a declarat: „Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar şi voi depune jurământul. Este o obligaţie să lupt până la capăt pentru drepturile mele, pentru comunitatea băimăreană şi municipiul Baia Mare, pentru proiectele de dezvoltare pe care le-am propus cetăţenilor şi pe care trebuie să le realizăm. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani! Până ce o instanţă va găsi un echilibru între drepturile mele şi asigurarea unui proces echitabil. Până atunci voi găsi modalitatea de a continua proiectele pe care mi le-a asumat pentru Baia Mare, prin doi viceprimari care înţeleg cum trebuie continuată administrarea şi dezvoltarea oraşului nostru”.

Avocaţii au contestat decizia instanţei şi cer revocarea măsurii de arest preventiv

Avocaţii lui Cătălin Cherecheş au depus imediat după pronunţarea deciziei o contestaţie, dar şi o solicitare de revocare a măsurii de arest preventiv, în condiţiile în care pericolul public care a stat la baza luării acestei măsuri în 26 aprilie 2016 nu mai subzistă astăzi, când peste 70% dintre băimăreni i-au oferit votul şi încrederea. Contestaţia se va judeca cel mai devreme vineri, iar solicitarea de revocare a măsurii de arest preventiv la începutul săptămânii viitoare.

Cătălin Cherecheş îşi caută dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Avocaţii lui Cătălin Cherecheş, oameni cu o carieră solidă şi o reputaţie serioasă pe plan naţional, se declară de-a dreptul şocaţi de modul în care procurorii şi instanţa maramureşeană încalcă dreptul unui om nevinovat, care nu a fost condamnat şi care este reţinut preventiv fără o motivaţie solidă, fiindu-i încălcate o serie de drepturi. Aşa se face că aceştia s-au apucat să întocmească dosarul pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta urmând să fie înregistrat peste câteva zile. Cinci capete de acuzare conţine dosarul, pe lângă detaliile care vor oferi o imagine clară magistraţilor de la CEDO despre cazul Cherecheş:
1. Dreptul la un proces echitabil, art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omu­lui (până în acest moment, Cherecheş nu a fost lăsat să se apere, fiind acuzat, denigrat, calomniat şi obligat să stea în arest preventiv). „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa”.
2. Încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, art. 6.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cherecheş a fost prezentat de procurori ca fiind un infractor deosebit de periculos, fiindu-i încălcate drepturile de a se apăra şi a aduce probe împotriva acuzaţiilor care i se aduc. Procurorii au inflamat opinia publică şi Cătălin Cherecheş s-a trezit în situaţia în care este denigrat şi calomniat pe plan local şi naţional, fiind în joc şi interese politice şi economice, neavând dreptul să se apere şi să îşi protejeze imaginea). „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”, această prevedere din CEDO a fost clar încălcată în cazul lui Cătălin Cherecheş care, cu voia procurorilor şi a instanţei, a devenit cel mai vânat subiect de presă, dar şi victima unor adevărate acuzaţii şi scandaluri pe reţelele de socializare.
3. Respingerea abuzivă a probelor şi cererilor făcute de avocaţi, art. 6.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privarea efectivă de libertate. CEDO spune că orice acuzat are, mai ales, dreptul: să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Lui Cătălin Cherecheş i s-au refuzat absolut toate mijloacele de probaţiune! Să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Nici acest lucru nu s-a întâmplat!
4. Condiţiile degradante şi dezumanizante din penitenciar, precum şi recursul efectiv asupra măsurii art. 3 şi 5 din CEDO. Articolul 3 interzice tortura, specificând că: “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, ori Cătălin Cherecheş este reţinut preventiv la Gherla, în condiţii inumare, deşi nu a fost condamnat! Articolul 5, dreptul la libertate şi siguranţă, drept care îi este încălcat lui Cătălin Cherecheş.
5. Privarea de libertate pe motive ce ţin de libertatea convingerilor politice, articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Încălcări ale legii în actul justiţiei: dosarul de arestare a lui Cătălin Cherecheş este secret!

Cu toate că este un document vital în ceea ce priveşte apărarea, nici până în ziua de astăzi avocaţii nu au acces la dosarul de arestare preventivă a lui Cătălin Cherecheş, chiar dacă acest aspect este unul care încalcă legea. Cum ar veni, avocaţii trebuie să îl apere orbeşte, adică fără să aibă motivaţia arestării preventive. Deşi au sunat în repetate rânduri, au cerut în repetate rânduri acest act, nici până în acest moment nu l-au primit. Acesta este încă un aspect bătător la ochi în cazul Cherecheş pentru care cineva va trebui să răspundă la un moment dat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.