Istoricul Cooperaţiei de consum din Tg. Lăpuş

0
292

A fost lansată cartea „Istoricul Cooperaţiei de consum din Tg. Lăpuş, judeţul Maramureş – 85 de ani de existenţă şi activitate (1930-2015)”. Lucrarea are 212 pagini şi a apărut la Editura “Galaxia Gutenberg” din Tg. Lăpuş. Cartea are motto-ul: “Numai prin cooperaţie se pot îndepărta urile ce clocotesc în societăţile moderne între bogaţi fără merit şi săraci fără vină, cu care se amestecă bogaţii cu merit şi săracii vinovaţi. Muncă alături, economie împreună, deci frăţie între oameni”. Autorii cărţii sînt: Valentin Tuns, preşedintele Cooperativei de Consum „Consumcoop” din Tg. Lăpuş; Teodor Leşe (între timp plecat la cele veşnice); şi Ioan Oniga, economist principal.
Valentin Tuns a mărturisit: „Eram la sărbătorirea ieşirii la pensie a fostului coleg Teodor Leşe şi, după ce i-am mulţumit pentru activitatea de contabil-şef de 27 de ani în Cooperaţia de consum lăpuşeană, mi-a spus: „Valentine, am o rugăminte, să scriem împreună istoria Cooperaţiei de consum. Eu deţin materiale de la înfiinţarea acesteia, din 1930, cu denumirea Cooperativa de credit şi economică „Plugarul” Tg. Lăpuş. Deţin, de asemenea, şi pozele clădirilor închiriate, foste case evreieşti, în care au funcţionat magazinele şi birourile cooperativei”. Aşa a apărut ideea acestei cărţi. Au vorbit apoi prof. Mihaela Leşe (fiica lui Teodor Leşe), şi Silviu Hodiş, editorul cărţii: „Vă spun cu toată responsabilitatea că acest volum ar putea fi o lucrare de doctorat, atît de mult s-a lucrat la el. Autorii au depus eforturi considerabile, într-o perioadă de mai mulţi ani, pînă ce cartea văzut lumina tiparului”. (A. Petruţ)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.