Urmărit de autorităţile din Austria, prins de poliţiştii maramureşeni

0
356

Poliţiştii maramureşeni au depistat un tânăr, urmărit internaţional de autorităţile din Austria, pentru comiterea infracţiunii de furt în formă organizată. El a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.
Miercuri, 8 iunie, poliţiştii din Vişeu de Sus au identificat un tânăr, de 24 de ani, din comuna Moisei, urmărit internaţional. Pe numele său, autorităţile judiciare din Austria au emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă organizată.
Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reţinerea lui pentru 24 de ore. Ieri a fost prezentat Curţii de Apel Cluj pentru emiterea mandatul de arestare preventivă în vederea extrădării.

Condamnat pentru infracţiuni rutiere, depus după gratii

Poliţiştii Biroului Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare. Ei au identificat un băimărean, în vârstă de 34 de ani, care a fost condamnat la un an detenţie pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost depus în penitenciar, unde îşi va executa pedeapsa.

Dosare penale pentru infracţiuni la regimul produselor de protecţia plantelor

Poliţiştii maramureşeni au identificat trei persoane care comercializau ilegal produse de protecţia plantelor. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au acţionat, miercuri, în piaţa din comuna Poienile de sub Munte, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea persoanelor care comercializează produse de protecţia plantelor neautorizate/ne­omologate de instituţiile abilitate pentru a fi utilizate în România şi pe piaţa Uniunii Europene.
Astfel, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, care comercializa substanţe necunoscute, de provenienţă ucraineană, pe care le oferea spre vânzare ca şi produse de protecţia plantelor.
Totodată, au mai fost depistate două femei care comercializau diferite produse de protecţia plantelor, fără să deţină certificat de înregistrare eliberat de Unitatea Fitosanitară Maramureş.
Poliţiştii au întocmit dosare penale şi fac cercetări sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul produselor de protecţia plantelor. Produsele toxice identificate au fost ridicate în vederea continuării investigaţiilor.

O băimăreancă este cercetată pentru contrabandă cu ţigări

În urma unei sesizări telefonice, poliţiştii băimăreni au depistat o femeie care comercializa ţigări netimbrate în România. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar ţigările au fost confiscate.
Miercuri dimineaţa, la ora 06.28, poliţia a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 că, în Piaţa Albina, din municipiul Baia Mare, o femeie comercializează ţigări de provenienţă ucraineană.
Imediat, la locul indicat s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, care a constatat că sesizarea se confirmă. Poliţiştii au identificat o femeie, din municipiu, care oferea spre vânzare ţigări netimbrate în România.
Ea a fost condusă la sediul poliţiei, unde i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă. Totodată, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.