Zece floricultori pentru Tg. Lăpuş

0
455

În lunile aprilie şi mai 2016, zece muncitori specializaţi în floricultură, din cadrul firmei SC Ekel-Internet SRL Bucureşti, au venit în sprijinul Compartimentului parcuri din cadrul Primăriei oraşului Tg. Lăpuş, plantînd flori şi arbuşti ornamentali (trandafiri, ienuperi, molizi, trandafiri agăţători în aranjamente florale, bănuţi, florile fanteziei, clopoţei, crizanteme, tuia). Sîmbătă, 4 iunie, aceiaşi muncitori au adus din Bucureşti sute de ghivece cu petunii curgătoare, în trei culori, alb, roşu şi mov, suspendate pe stîlpi metalici. Oraşul Tg. Lăpuş a devenit, prin această investiţie a Primăriei şi a Consiliului Local, un oraş al florilor. Au fost plantaţi trandafiri în parcul de lîngă biserica reformată şi-n cele două parcuri din faţa catedralei ortodoxe. În parcul central, au fost plantaţi arbuşti ornamentali. În parcul “Triunghi”, a fost pusă marmură albă, ca aranjament estetic. Aleea Tineretului este plină cu arbori şi arbuşti ornamentali, flori, două garduri vii din carpen. În faţa Primăriei, se află un părculeţ frumos aranjat. Oraşul arată civilizat, turistic, şi pentru că edilii au făcut curăţenie şi igienizări, inclusiv pe malurile rîului Lăpuş. A fost cosită şi iarba, de peste tot.
Gunoiul şi deşeurile din oraş şi din cele 13 sate aparţinătoare sînt colectate de un serviciu specializat al Primăriei, dotat cu toate cele necesare: utilaje, containere, pubele, achiziţionate prin proiectul „Eco-sistem pentru colectarea selectivă şi gestionarea eficientă a deşeurilor menajere, la nivelul oraşului Tg. Lăpuş”, în valoare de 904.063 de euro. O dată pe săptămînă, se efectuează colectarea gunoiului din cele 13 sate şi se parcurge un traseu de 275 km. De trei ori pe săptămînă, se colectează deşeurile din zona centrală a oraşului.
Reuşita acestor acţiuni de igienizare şi înfrumuseţare a localităţilor i-a determinat pe marea majoritate a cetăţenilor care au votat să-l realeagă ca primar pe Mitru Leşe. (A.P.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.