Ziua Memoriei

0
464

ZIUA MEMORIEI LA MEMORIALUL SIGHET, o zi dedicată deţinuţilor şi deportaţilor politic a fost deschisă de Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică şi fondatoare a Memorialului Sighet.

Joia trecută, de Sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, pe celularul de la  Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cele 150 de scaune au fost ocupate  de  foşti deţinuţi politic, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi mulţi dintre cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei, veniţi din toate colţurile ţării, la invitaţia Fundaţiei Academia Civică. Printre participanţi  au fost şi Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România, Ionuţ Gherasim, fostul secretar personal al lui Corneliu Coposu şi nepot al lui Ilie Lazăr, istorici, cercetători, scriitori, numeroşi localnici.
Ziua Memoriei – Ziua porţilor deschise a fost  o zi de reculegere în memoria celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului.
Dezbaterile  RUSALIILE NEGRE, 65 DE ANI DE LA DEPORTĂRILE DIN IUNIE 1951 ŞI O FEREASTRĂ SPRE LIBERTATE, 60 DE ANI DE LA MIŞCĂRILE STUDENŢEŞTI ANTICOMUNISTE DIN 1956 au fost moderate de scriitorul Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional Pentru Studiul Comunismului, co-fondator al Memorialului Sighet.
BLANDIANA 004Tot la Memorial, au fost lansate cărţile:  Solidaritatea este superlativul libertăţii. Alianţa Civică – privire după 25 de ani; Daniel Popa, Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos; Gavril Vatamaniuc, Am fost un om liber; Andrea Dobeş, Ilie Lazăr. Consecvenţa unui ideal politic; Şcoala Memoriei 2014; Miodrag Milin, Svetco Mihailov, Andrei Milin, Sârbii în Golgota Bărăganului. Noi contribuţii; Marcel Sămânţă, Desculţ printre ciulini. După-amiază, oaspeţii au vizitat  Memorialul şi sala nr. 49, completată cu portrete, 1956 – Mişcări studenţeşti în România.
După vernisarea tripticului Requiem de Victor Cupşa, dedicat victimelor comunismului, participanţii s-au deplasat cu autocarele la Cimitirul Săracilor de la Ciarda (parte integrantă a Memorialului Sighet). Urnele din Cenotaful Eroilor, de sub altarul din ţintirim, au fost completate cu alte urne cu pământ, aduse din locurile unde s-a murit în perioada stalinistă. Te Deum-ul a fost oficiat de un sobor de preoţi greco-catolici şi ortodocşi. Ziua Memoriei s-a terminat cu un prânz comun la un  vechi şi cochet  restaurant din municipiul dintre ape. Sponsor: Fundaţia  ”Hanns Seidel”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.