Despre cele câteva monumente şi însemne miniere din Baia Mare

0
1451

Se vorbeşte mult despre minerit aici, în Baia Mare, şi nu numai. Se fac şi se dezbat propuneri de reluare a exploatării şi prelucrării metalelor neferoase. Oamenii au uitat de greul şi de riscul acestor meserii pentru sănătate şi viaţă şi vor să-şi câştige existenţa muncind. Iar meseriile amintite ar fi poate primele dintre ofertele zonei în care ne aflăm. Până la reactivarea vechii industrii (desigur şi după aceea), oraşul păstrează cele câteva simboluri miniere ca pe nişte ”piedici în calea uitării”. Despre acestea, redăm din Repertoriul monumentelor memoriale ale municipiului Baia Mare, aflat în manuscris şi întocmit de regretatul muzeograf Traian Ursu. (V.U.)        

Atât îi era de propriu mineritul, încât oraşul de sub Dealul Crucii pare, sau chiar a fost inventat de această veche îndeletnicire a omului. Numele aminteşte de o mină (”baie”) mai mare decât altele de prin preajmă. Dar oraşul nu s-a numit de la început Baia Mare. Poate unui călător străin impresionat de râvna cu care femeile alegeau aurul din nisipul râului – în timp ce bărbaţii îl căutau în adâncurile pământului – i s-a părut Săsarul un râul al lor, oraşul de pe mal căpătând astfel numele de ”Râul Doamnelor”. Istoricii însă pun în legătură numele acesta vechi al oraşului, întâlnit până în sec. al XVI-lea, cu faptul că în vremea dinastiei de Anjou, minele de aici aparţineau reginelor. Aşa încât, mineritul numără la Baia Mare multe secole. Se află suficiente informaţii în acest sens în principalele documente ale oraşului (păstrate la Arhivele Naţionale din Baia Mare), dintre care, foarte important şi prin vechimea sa, este privilegiul din anul 1347. Acestuia i se alătură sigiliul vechi al oraşului, datând din aceeaşi perioadă şi care redă o scenă de minerit, respectiv o gură de mină de la baza unui deal şi doi mineri lucrând.

Basorelief pe peretele Turnului Ştefan. Replica în piatră a reprezentărilor din sigiliul amintit sugerează aceeaşi ocupaţie veche, definitorie pentru oraş şi se află pe peretele de apus al Turnului Ştefan – monumentul simbolic al Băii Mari, datând din sec al XV-lea şi construit de Iancu de Hunedoara, vrednicul voievod al Transilvaniei. Stema minieră aşezată acolo în sec. al XIX-lea este înscrisă într-un scut şi conţine elementele vechiului sigiliu în planul central.

Nu în ultimul rând, dovezi ale mineritului în zonă sunt şi descoperirile arheologice: unelte de minerit, urme ale unor instalaţii vechi, specifice, găsite pe Dealul Crucii, pe Valea Borcutului ori pe Valea Roşie, la Firiza şi în alte locuri în care au existat mine. Multe dintre acestea şi altele, printre care opaiţe şi lămpi de mină găsite la suprafaţă, se păstrează la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare, unde se pot vedea.

Dar riscul meseriei de miner pentru viaţa şi pentru sănătatea oamenilor a fost întotdeauna şi a rămas dintre cele mai mari. Într-un fel sau altul, victime existau până nu demult aproape în toate familiile de mineri. Şi totuşi, pentru că pâinea trebuia câştigată prin muncă, meseria se transmitea din tată în fiu. Aşa încât monumente cu însemne miniere sau dedicate minerilor şi mineritului – activitate specifică zonei, dar şi însoţită de sacrificii de vieţi omeneşti – sunt explicabile în Baia Mare, asemenea altor zone miniere. Mesajul lor este unul religios, în cazul crucilor – răstigniri şi al altor reprezentări ale Mântuitorului Iisus. Mai poate fi unul memorial sau comemorativ, ori omagial, în cazul altor însemne şi monumente. Crucile, mai toate din lemn, sau troiţele cu Iisus Răstignit, aşezate în preajma întrării în mină, ori chiar deasupra acesteia, aveau menirea să îndemne la rugăciune. Aceasta nu putea lipsi, era de ajutor pentru miner, de ocrotire a vieţii în adâncurile adesea imprevizibile. Crucea, sugerând ea însăşi ideea de sacrificiu, poartă în sine şi mesajul de conştientizare asupra primejdiei. Exprimă, de asemenea, recunoştinţa faţă de jertfa Fiului lui Dumnezeu şi invocă ajutorul Lui. Este astfel ocrotitoare şi întruchipează speranţa mântuirii în faţa oricărei nenorociri.

Crucea Minerilor de pe “Dealul Crucii” se află la 50 m sub platoul cu castani comestibili de pe vârful acestuia. Despre prima cruce care a existat aici se crede că a fost aşezată de mineri din vremuri îndepărtate. Însăşi denumirea de ”Dealul Crucii” datează dinaintea anului 1411, când este amintită şi mina de aur de aici şi care căpătase acelaşi nume..Crucea fiind mereu din lemn, era periodic reînnoită, pentru că lemnul ei se degrada. Cea care exista în anul 1999 datează de prin 1960 şi s-a aşezat în locul alteia, ridicată în anul 1926, dar .distrusă ”într-o noapte”, adică, ”doborâtă şi găsită ulterior ruptă şi aruncată”, poate printr-un zel ateist, după cum se crede. Dar locul nu putea rămâne gol. Minerii bătrâni spun că ”întotdeauna a fost acolo o cruce. Cea găsită este simplă, dar impunătoare, fără ornamente sau inscripţii, doar simbolică, ridicată de mineri, după puterea lor, din convingere şi cu nădejde creştină. Este înaltă de 650 cm, cioplită din lemn rotund de stejar. Stâlpul vertical are diametrul de 27 cm. Braţele orizontale totalizează 300 cm şi au diametrul de 19 cm. Deşi minerii, în general, îi socotesc ocrotitori pe Sf. Ioan Nepomuk şi pe Sf. Varvara, cei din Baia Mare şi-au pus viaţa sub ocrotirea Sfintei Cruci. Aşa încât au ridicat-o pe cel mai înalt deal care străjuieşte oraşul. De aceea, dealul, străpuns de kilometri de galerii de mină, poartă din timpuri imemoriale numele acestui important simbol creştin – crucea.

Capela Minerilor, monument religios şi mineresc, a fost sfinţită la 2 iulie 1864. În faţa ei se opreau minerii în drum spre mina a cărei intrare se află şi în prezent în partea de nord a străzii Iuliu Maniu (fostă Ciocanului). Capela fusese construită de către administraţia minei Valea Roşie şi cu contribuţia financiară a 82 de donatori, mineri de la mina mai sus amintită. Monumentul, cu plan în formă de cruce greacă, se înscrie într-un pătrat cu latura de 2×2 m. Deasupra unui soclu de 150 cm, într-o nişă, se află statuia lui Iisus Hristos, înaltă de 75 cm. Acoperişul, având şarpantă din lemn, învelită cu tablă, este de fapt o fleşă sub formă de piramidă hexagonală, flancată de patru turnuleţe, fiecare în formă de piramidă patrulateră. Înălţimea Capelei este de 555 cm. Faţada principală este orientată spre vest. Laturile de sud, nord şi vest au câte o fereastră cu partea superioară arcuită în semicerc. Acoperişul are la bază câte un mic fronton, corespunzător fiecărei laturi, pe care sunt redate însemnele miniere – cele două ciocane încrucişate. Capela-monument a fost protejată, conservată şi reparată în anii 1948, 1966, 1983 şi ori de câte ori a fost necesar, de către ctitori sau de urmaşii lor. Monumentul este protejat cu o împrejmuire din fier forjat şi beton.

Piatra ”Flottman” (rocă de 1,3 mc, care aproape că a creat legende) este un alt însemn care priveşte activitatea minieră. Notăm şi despre aceasta, în context. Se păstrează în Parcul Municipal din Baia Mare, din anul 1912. De fapt, sunt două pietre, una ca postament pentru cea de a doua pe care s-a încercat şi s-a dovedit avantajul folosirii perforatorului în rocă şi, respectiv, în galeriile de mină. Piatra de încercare are dimensiunile: 92x120x100 cm şi poartă inscripţia: ”Flottman 1912” şi simbolul minier: ciocane încrucişate. Cu ocazia probelor, au fost executate 32 de găuri pentru introdus explozibilul (se înţelege, în galerii). Se spune că, iniţial, s-au stabilit 6 găuri de executat într-un schimb de lucru. Apoi s-au promis premii pentru cel care realiza un număr de 7 (şapte) găuri într-un schimb de lucru. Când această cifră s-a generalizat, norma într-un schimb s-a stabilit la 7, urmând să se acorde premii pentru mai multe găuri realizate pe schimb, şi tot aşa, până s-a ajuns la o normă atât de ridicată încât a devenit periculoasă pentru mineri.

Demonstraţia de perforare în piatră a avut loc cu ocazia desfăşurării în Baia Mare, la 25 august 1912, a lucrărilor Congresului Naţional al Asociaţiei de Minerit şi Metalurgie. Evenimentul a fost marcat şi cu o fastuoasă expoziţie organizată în parcul oraşului, cu splendide exemplare de flori de mină, cu hărţi geologice ale bazinului minier băimărean şi cu produse realizate la Topitoria din Ferneziu. A amenajat aici un pavilion şi Fabrica de utilaje miniere Flottman din Viena. Erau prezente tehnici de vârf din domeniile extractiv şi metalurgie, printre care – în premieră mondială – instalaţiile de perforaj umed.

Statuia Minerului, din Piaţa Revoluţiei (fostă, din 1958, piaţa Gh. Gheorghiu-Dej), se află în faţa clădirii (acum pustii) a Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase ”Remin” (mai demult, Şcoala de Subingineri Mineri, sau mai vechea Şcoală Minieră de Stat). Monumentul este cioplit în gresie. A fost ridicat pe baza unei hotărâri a puterii locale şi dezvelit la 9 august 1958. Are un postament din beton, de plan pătrat, cu latura de 860 cm, placat cu marmură albă pe partea superioară şi pe cele cinci trepte. În cele patru vârfuri ale pătratului postamentului se află jardiniere, iar din centru se ridică un soclu sub formă de trunchi de piramidă patrulateră, înalt de 270 cm, placat cu lespezi de gresie. Soclul are baza de 190×190 cm, iar partea superioară, de 155×155 cm, ornamentată cu denticuli. Pe latura de vest, o cunună de lauri în care sunt înscrise ciocanele miniere încrucişate şi o stea în cinci colţuri. Piesa, din bronz turnat, cu diametrul de 62 cm, s-a aşezat sub inscripţia “Noroc bun”, realizată din litere masive, de asemenea turnate în bronz şi care reprezintă salutul sau urarea tradiţională a minerilor. Pe plinta de deasupra soclului astfel decorat, se află statuia propriu-zisă a minerului, înaltă de 300 cm şi orientată cu privirea spre vest. Monumentul poartă în spatele statuii însemnarea despre autori: “Sculptat de Gui D. după modelul lui Vida G. şi Coşan M. 1958”. Concepţia arhitecturală a aparţinut lui Alexandru Toth din Satu Mare.

Minerul, privind parcă departe în zare, este redat în mers spre locul de muncă (un nou şut). ”Statuia minerului simbolizează munca eroică a sutelor de mineri din regiunea noastră, care mânuind cu îndemânare perforatoarele scot din adâncuri metalele necesare dezvoltării continue a economiei noastre naţionale” (aşa scria în presa locală în vremea când România se industrializa, incluzând mineritul şi metalurgia din regiunea Maramureş). Minerul reprezentat de statuie ţine în mâna stângă perforatorul, iar pe umărul drept poartă lampa specifică.

Statuia Minerului, din parcul Grupului Şcolar ”Gheorghe Lazăr” – fostul Grup şcolar minier, se află în faţa uneia dintre clădirile impunătorului complex şcolar ce datează din anul 1955. Sculptată în marmură de Ruşchiţa, de către Maria Basca din Bucureşti, statuia, cu dimensiunile de 160x70x75 cm, este fixată pe o plintă înaltă de 20 cm cu care face corp comun. Minerul sugerează momentul încheierii unui şut. Se odihneşte pe o stâncă, poate în abataj, are bustul gol, este echipat cu pantaloni de salopetă şi cizme de cauciuc. Are în faţă lampa de miner. Obosit după orele de lucru, dar mulţumit de munca lui, minerul se află într-un moment de repaus. Postamentul este din marmură neagră, înalt de 60 cm, cu un plan dreptunghiular de 143×123 cm. Monumentul are înălţimea totală de 240 cm. A fost dezvelit la 10 august 1958.

Însemnele şi monumentele miniere din Baia Mare, alături de documente, sunt ceea ce a rămas după dispariţia mineritului din această zonă. Dacă însemnele religioase, consemnate aici şi altele aşezate deasupra fiecărei intrări în mină,  invocau protecţia divină asupra vieţii minerilor şi recunoştinţa lor pentru aceasta, monumentele laice descrise poartă mesajul preţuirii de către comunitatea băimăreană a meseriei de miner şi a profesiei până la cea mai înaltă specializare din acest domeniu. Am socotit de folos să le consemnăm, înainte de a fi neglijate sau uitate. Avem în vedere statuia minerului din Centrul Nou al oraşului, respectiv Piaţa Revoluţiei, monument pe care „Norocul bun” pare să-l fi părăsit (la propriu) după anul 1990, întrucât literele din bronz şi cununa de lauri – simbolul amintitei preţuiri – nu mai există.

Traian URSU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.