La Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” – ,,Magie de culori şi forme”

0
365

Clubul pentru copii Emagic expune în perioada 13 iunie-24 iunie 2016 la Biblioteca Ju­de­ţea­nă Petre Dulfu, Secţia pentru copii, lucrări de creaţie realizate de copii cu vâr­ste cuprinse între 5 ani şi 13 ani. Expoziţia cuprinde zeci de lucrări, unite sub titlul ,,Magie de culori şi forme“.
Lucrările au fost realizate folosind diverse tehnici de pictură: în acuarelă, guaşe, culori acrilice, culori speciale pentru ceramică şi sticlă, lacuri şi paste de crăpare; tehnica colajului, bricolaj (tehnica şerveţelului), quilling, origami, modelaj, diverse tehnici de lucru cu sfoară etc.
Aceste tehnici au fost aplicate pe diverse suporturi, cum ar fi : lemn, sticlă, ceramică, metal, pânză, carton, forme turnate din ipsos, modelate din lut sau pastă specială pentru modelaj, materiale reciclabile sau din natură.
Expoziţia cuprinde în special lucrări pentru decorarea interioarelor, de tip wallhanging, dar şi cutii pentru bijuterii, bomboniere, ceşcuţe de cafea, pahare, sticle, vaze pentru flori sau diverse suporturi pentru ustensile folosite în bucătărie, suporturi pentru chei etc.
Coordonatorul expoziţiei: Corina Bote. Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 18 iunie, la ora 11, la Secţia pentru copii. Primii vizitatori şi admiratori au fost elevi de la Şcoala Gimnazială “G. Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei şi de la Şcoala “Avram Iancu” din Baia Mare.
(o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.