Lucrările la canalizare în comuna Recea, în derulare

0
596
Comuna Recea - DN 1C

Proiectul de extindere a canalizării în localitatea Săsar, comuna Re­cea, se află în plină desfăşurare. Lucrările sunt finalizate peste jumătate, iar termenul limită este luna noiembrie a acestui an.
De asemenea, autorităţile locale au în plan realizarea unei reţele de canalizare similare şi în localităţile Recea şi Mocira, proiect în valoare de peste patru milioane de euro. „Extinderea canalizării în localitatea Săsar este în derulare. Proiectul pe fonduri europene, în valoare de un milion de euro, este finalizat în proporţie de peste 60%. Până în luna noiembrie a acestui an trebuie să fie încheiate lucrările. În plus mai avem pe Mocira şi Recea un proiect pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de 4.330.495 de euro, canalizare ape pluviale şi menajere”, a declarat Pavel Octavian, primarul comunei Recea.
Patru noi proiecte pe fonduri europene
Administraţia locală a depus în acest an încă patru proiecte cu finanţare europeană. Ele presupun construirea, unei reţele de canalizare cu staţia de epurare aferentă, în localitatea Lăpuşel, dar şi realizarea extinderii căminului cultural din Bozânta Mică sau asfaltarea drumurilor din Săsar şi Mocira: „Avem patru proiecte pe fonduri europene care ne-au venit aşa, la foc automat. Am primit şi notificările pentru canalizare ape menajere în localitatea Lăpuşel, un proiect de un milion de euro, bani europeni şi aici. Lucrările presupun construirea unei staţii de epurare, dar şi conectarea tuturor străzilor din Lăpuşel la noua reţea de canalizare. Acum semnăm contractul de finanţare, după care se face proiectarea plus execuţia. De asemenea, finanţare pentru extindere cămin cultural în Bozânta Mică. O altă investiţie o avem în vedere, de 500.000 de euro, privind o grădiniţă nouă, modernă, în localitatea Săsar. Am reuşit să depunem cu succes, în data de 25 mai, şi al patrulea proiect pentru asfaltare drumuri în localităţile Săsar şi Mocira, respectiv strada 1 Decembrie, Eroilor în Săsar şi drumul principal în Mocira. Tot ce se depune electronic, însă, se va şi finanţa, cu siguranţă”, a conchis primarul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.