Orientare. Ştiinţa Electro Sistem, 25 de medalii la Vatra Dornei

0
498

În perioada 10-12 iunie, sub egida Federaţiei Ro­mâne de Orientare, la Vatra Dornei s-au desfăşurat 2 importante com­petiţii: Cupa României şi a doua etapă din cadrul Campionatului Naţional de Parc-Oraş. Circa 250 de concurenţi de la mai multe cluburi din ţară, dar şi din Republica Moldova au fost prezenţi la startul acestor întreceri.
Cupa României a constat în cumularea rezultatelor a 2 etape de concurs, etape ce au avut loc pe nişte zone foarte dificile, cu multe obstacole naturale „aruncate” în calea concurenţilor. Deoarece şi condiţiile meteo au fost destul de vitrege, alergabilitatea a devenit astfel foarte dificilă, în unele categorii de vîrstă existînd mai multe abandonuri.
Sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem au dat dovadă însă de o bună pregătire fizică, descurcîndu-se foarte bine pe aceste terenuri foarte dificile. Rezultatele de top obţinute în cadrul Cupei României au fost: • Locuri I: Andreea Manu la F12, Lucia Pop la F45, Andrei Hreniuc la M14; Locuri II: Sergiu Mate la M20, Alexandru Biro la M18; Loc III: David Hreniuc la M12.
Etapa a II-a (din cele 6) din cadrul Campionatului Naţional de Parc Oraş s-a desfăşurat pe străzile şi parcul din Vatra Dornei, unde sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem au obţinut alte podiumuri şi implicit puncte preţioase în tentativa lor de a cuceri medaliile puse în joc la acest Campionat Naţional. Rezultate foarte bune au cucerit: • Locuri I: Alexandra Ro­man la F14, Alexandru Cătană la M14; Locuri II: Roxana Culcean la F18, Andrei Hreniuc la M14; Loc III: Ionuţ Crişan la M18.
Organizatorul local a ţinut să premieze şi performanţele sportivilor din fiecare etapă de concurs din cele trei zile, învingătorii din fiecare etapă fiind premiaţi cu Cupa Dornelor, Trofeul Poiana Stampei şi Cupa Memorial Apli Gheorghe. În aceste competiţii au urcat pe podiumul de premiere: Andreea Manu la F12, Alexandra Roman la F14, Alina Tecă la F16, Roxana Culcean la F18, Lucia Pop la F45, David Hreniuc şi Şerban Mario Pop la M12, Andrei Hreniuc, Alexandru Cătană şi Cătălin Vădean la M14, Ionuţ Crişan la M16, Alexandru Biro la M18, Sergiu Mate la M20, Laurenţiu Biro la Open.
În urma acestor întreceri, doi sportivi de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare – Alexandru Biro şi Ionuţ Crişan – vor reprezenta România la Campionatele Europene de Orientare în Alergare pentru Juniori. Competiţia va avea loc la sfîrşitul lunii iunie şi se va desfăşura în Polonia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.