Domnul Claude de Breb

0
677

De cîte ori trec pe cununa dealului şi privesc în aşezare satul Breb de sub poala Gutîiului două evenimente îmi stîrnesc memoria: începutul carierei mele de învăţător şi prezenţa filozofului şi antropologului francez Claude Karnoouh. Deşi ne-am întîlnit în viaţă de puţine ori, de domnul Claude mă leagă o întîmplare de găzduire. Ca dascăl în Breb am locuit la familia Maria şi Mihai Tiran. El făcea hamuri, ea conducea casa. Neavînd copii am fost pruncul lor. Oameni de mare frumuseţe sufletească. După plecarea mea în cătănie, a venit în sat domnul Claude. A locuit la familia Tiran tocmai în camera unde îmi făceam planurile de lecţii şi scriam poezii. Domnul Claude a venit să ne cunoască sufletul. Cinci ani a scormonit apoi a interpretat realitatea etnografică. El care a copilărit la poalele munţilor Pirinei a venit să cunoască o lume la poalele munţilor Gutîi. Cum a ajuns domnul Claude în Maramureş? Datorită lui Mihai Pop lingvist şi etnolog de referinţă fost participant la Şcoala monografică a lui Dimitrie Gusti. S-au întîlnit la un colocviu la Bucureşti. Domnul Claude a fost fascinat de Mihai Pop. Care i-a înlesnit o călătorie de documentare în Maramureş, o cercetare pentru o teză de doctorat în România. El absolvent de Sorbona. Îşi aminteşte domnul Claude: “Mihai Pop era privit ca un semizeu în satele maramureşene, pentru că de acolo se trăgea el, dintr-o familie de nobili maramureşeni. Era născut în Glod, ca fiu al unui preot greco-catolic ce slujise în Maramureşul istoric, la Apşa de Jos”. Ajuns în Breb domnul Claude cunoaşte familia preotului Mircea Antal. În casa căruia am petrecut şi eu multe seri de neuitat. Prin el l-am cunoscut pe marele botanist din Maramureş Arthur Coman. De neuitat este evocarea familiei Antal. “Cu Mihai Pop vorbeam franţuzeşte, cu preotul Antal vorbeam nemţeşte, iar cu fetele lui, profesoare suplinitoare la Şcoala din Breb, vorbeam tot franţuzeşte.” În nouă luni a învăţat nu doar limba ci şi contextul vieţii oamenilor din Breb.
Cum a fost privit domnul Claude de ţărani? Mărturiseşte într-un interviu: “Ţăranii erau scumpi la vorbă, la destăinuiri dar încetul cu încetul cînd au înţeles că nu sînt nici omul Securităţii infiltrat în sat, că nici spion occidental nu sînt şi după ce m-au verificat în stilul lor că-s om bun au început să se deschidă către mine”. A ajuns să-şi facă haine ţărăneşti – cămăşi, pieptar, gubă cu bătătură şi urzitură din lînă. Şi-a adus copila cea mică şi a dat-o la grădiniţă cu copiii din sat. Vorbea un grai maramureşean de toată frumuseţea, îşi aminteşte antropologul. Acum locuieşte în Mexic dar păstrează vorba din Breb. Prieten cu diacul bisericii. Cînd i-a spus că americanii au ajuns pe Lună a fost întrebat de diac: “Şi s-o-ntîlnit cu Dumnezeu”. Domnul Claude infirmă.”Atunci n-are nici o haznă”, a cugetat diacul. Antropologul crede că “ţăranii din Maramureş au un simţ impresionant al prezenţei Domnului în viaţa lor”. Chiar şi cînd spuneau “nu-i bai” aveau prezenţa Sacrului – păgîni sau nepăgîni, creştin sau precreştin, pentru cercetător nu conta. Era captivat de forţa lor interioară pe care le-o dădea credinţa. Acum se pare că lumea aceasta începe să se secularizeze. De care ne dăm seama. Deo­camdată prin Maramureş nu a ajuns apocalipsa. Asta ar trebui să intereseze. Domnul Claude de Breb rămîne un personaj care a fost privit din multe unghiuri. A fost curtat cu interes pentru cercetările etnografice dar şi cu suficientă prudenţă de cei care-i analizează opţiunile politice. Nu prea se împacă cu intelectualii de dreapta de la noi. A semnalat că exodul celor mai buni români nu-i a bună. Cum tristă este şi scăderea demografică care ameninţă viitorul României. Pentru mine domnul Claude de Breb rămîne intelectualul care a spart monotonia unui sat, a căutat să-l înţeleagă. Şi să spună şi altora ce a înţeles. Recent a declarat: viaţa tradiţională e terminată la Breb – un englez a cumpărat de la ţărani pămînturi ca să facă un teren de golf. Ridicol, zice domnul Claude. Cînd trec pe cununa  dealului de la Budeşti la Ocna Şugatag mă gîndesc că în Breb un intelectual francez a avut o întîlnire umană, o uriaşă intensitate cu oamenii de acolo. Eu îl iau în seamă mai ales că a locuit în camera unde eu făceam planuri de lecţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.