Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de poliţişti

0
451

Poliţiştii maramureşeni acţionează constant pentru depistarea persoanelor date în urmărire, pe numele cărora sunt emise mandate de arestare sau de executare a unor pedepse privative de libertate precum şi pentru depistarea persoanelor dispărute. În timpul unor acţiuni organizate la finalul săptămânii trecute, poliţiştii au identificat şi încarcerat două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Baia Mare au identificat, pe bulevardul Republicii, un timişorean urmărit naţional. Tânărul, de 24 de ani, domiciliat în localitatea Remetea Mică, judeţul Timiş, poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Şi poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Ei au identificat un băimărean, de 70 de ani, condamnat la executarea a 14 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de viol în formă continuată şi viol.
Cele două persoane au fost încarcerate şi depuse în penitenciar, unde îşi vor executa pedeapsa.

Sălăjence cercetate pentru tentativă la furt calificat

În urma activităţilor de documentare şi investigare efectuate, poliţiştii din Mireşu Mare au identificat la scurt timp de la sesizare, două sălăjence bănuite de comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat. Pe numele lor poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Sâmbătă, 18 iunie, o femeie, din Mireşu Mare, a sesizat poliţia prin SNUAU 112 că, în timp ce se afla într-o anexă gospodărească, persoane necunoscute au profitat de faptul că uşa de acces a fost lăsată deschisă şi au intrat în locuinţă, răvăşind mai multe lucruri.
În urma activităţilor de cercetare şi documentare efectuate, poliţiştii au identificat pe raza localităţii Dăneştii Chioarului, două persoane, bănuite de comiterea faptei. Pe numele lor, sălăjence în vârstă de 17 şi 20 de ani, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Hoţii profită de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa locuinţei dumneavoastră. Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţă poliţiştii vă reamintesc să nu lăsaţi uşa de acces neasigurată, chiar dacă vă aflaţi în vreo anexă gospodărească sau în preajma locuinţei. Nu lăsaţi cheile de la uşă sub preş, în cuiul de la poartă sau în alte locuri dosnice, deoarece ele pot fi găsite cu uşurinţă de către infractori! Dacă aţi pierdut cheile de la poartă sau de la uşa de acces în locuinţă, luaţi urgent măsuri de înlocuire a acestora! Nu lăsaţi scări în curte, în acest fel împiedicând infractorul să escaladeze sau să distrugă sistemele de închidere!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.