Lucrări publice cu garanţie şi echitate pentru funcţionarii publici

0
521

Săptămâna aceasta, Camera Deputaţilor a adoptat modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995, în sensul instituirii obligaţiei executantului de a garanta lucrările publice pentru o perioadă minimă începând de la un an şi până la 5 ani, de la finalizarea lor, în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor, stabilite potrivit legii.
Mă bucur că am adoptat acest proiect de lege întrucât calitatea lucrărilor de construcţii din România, fie că e este vorba despre infrastructură sau de alte tipuri de lucrări publice, este tot mai scăzută. Cadrul le­gal actual a permis situaţia în care durata de viaţă a lucrărilor să fie mai mică de­cât durata execuţiei (unele tronsoane noi de autostrăzi au avut garanţie asumată de 2 ani, în condiţiile în care în majoritatea statelor UE perioada minimă este de 5 ani pentru lucrări publice mari). Sunt convins că adoptarea acestei iniţiative legislative va avea un impact bugetar favorabil, având în vedere favorizarea unei durate de viaţă mai mari a lucrărilor publice, prin promovarea calităţii superioare a lucrărilor şi a cheltuielilor publice mai reduse pentru reabilitare.
În plus, am adoptat proiectul de lege ce are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul întăririi respectării principiilor egalităţii de şanse, nediscriminării şi echităţii între funcţionarii publici. Astfel, pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, se specifică foarte clar faptul că se va face evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani în care funcţionarul public s-a aflat în activitate, pentru a minimiza riscul aplicării în mod neunitar a normelor, iar pe de altă parte, corelează existenţa vechimii în grad profesional cu evaluarea activităţii performanţelor profesionale. Este o modificare foarte importantă, întrucât în prezent funcţionarii care au fost în concediu de creştere a copilului nu pot participa la concursurile de promovare.
Modificărie aduse Statutului funcţionarilor publici cuprind şi acordarea posibilităţii persoanelor care împlinesc vârsta standard de pensionare de a ocupa, pe perioadă determinată, un post de execuţie temporar vacant, prin concurs, în situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească cerinţele necesare. Modificarea are în vedere acoperirea deficitului de personal existent în primul rând la nivel local, acolo unde ocuparea posturilor scoase la concurs se face cu dificultate, ajungându-se uneori la situaţii de blocaj în unele compartimente, din lipsă de personal.
Cred că prin această iniţiativă legislativă am reuşit să facem un pas în plus pentru a asigura echitatea socială de care PSD a fost mereu procupat.

Florin Cristian Tătaru, deputat

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.