Eşti un animal, Viskovitz! – umor în laborator sau Geneza văzută la microscop

0
360

Piesa spune povestea evoluţiei, o poveste amuzantă, în care alternează episoadele de revistă sau circ şi momentele de umor sec. Textul a fost scris de un cercetător biolog – nici nu se putea altfel, unui scriitor fără studii în domeniul biologiei nu i-ar fi trecut prin minte să scrie monologuri pentru organismele unicelulare şi apoi, dialoguri între gândaci de bălegar, melci sau bureţi de mare. Viskovitz, acest Adam unicelular, îşi începe existenţa modest, sub forma unui organism primitiv şi naiv. El este îndrumat de o entitate înţeleaptă, care îi călăuzeşte diviziunile celulare pe lungul drum al evoluţiei. În călătoria plină de aventuri, îl însoţeşte Liuba, iubita capricioasă şi pretenţioasă sau  bună şi statornică, atunci când nu se dovedeşte o criminală fără scrupule sau o maipulatoare perversă. Ultimul episod, cel al bureţilor alcoolici, este cel mai amuzant, dar, în toiul veseliei generale, povestea ajunge la fi­nal, iar finalul, anunţat de vocea entităţii atotputernice, înseamnă moartea.
Ce mi-a placut la spectacolul celor din Râmnicu Vâlcea? Totul. Jocul actorilor – al tuturor, dar mai cu seamă interpretările lui Vlad Bîrzanu – regia, coregrafia, costumele şi scenografia. Un spectacol pe care aş vrea să-l revăd.

Stanca Ioana Ursu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.