Invitaţie la expoziţia Şcolii Şişeşti

0
391

O nouă expoziţie de desene, pictură şi grafică realizate din suflete minunate de copii a fost vernisată la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Lucrările sunt realizate atât de către elevii Şcolii Gimnaziale ,,Vasile Lucaciu” Şişeşti, cât şi de către elevii din întreaga comună, din mai multe şcoli din judeţ şi din alte judeţe ale ţării. Expoziţia este parte componentă a două proiecte. „Primul, este Proiectul interjudeţean care promovează valorile culturale şi tradiţia populară, fiind intitulat «Satul românesc şi farmecul său». Coordonatorii proiectului sunt: dir. prof. Vava Florin, dir. adj. prof. Dan Nicoleta Flavia şi prof. Fărcaş Ileana. Cel de-al doilea proiect doreşte să ne sensibilizeze asupra protejării şi ecologizării gazdei noastre minunate, Terra, şi este denumit sugestiv «Mesaje din suflet pentru Planeta Pământ», fiind coordonat de către dir. prof. Vava Florin, dir. adj. prof. Dan Nicoleta Flavia, prof. Fărcaş Ileana şi prof. Vava Marcela”, după cum au arătat profesoarele Maria Dan şi Ramona Cîmpan. Expoziţia este deschisă la Salonul Artelor al Bibliotecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare până în 8 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.