Proiectul de apă şi canalizare bate pasul pe loc la Bârsana

0
3729

Comuna Bârsana are o problemă cu implementarea proiectului de apă şi canal. Astfel, investiţia de două milioane de euro stă deocamdată pe loc, în condiţiile în care proiectul a fost câştigat în anul 2013, iar licitaţia pentru execuţia lucrărilor adjudecată anul trecut.

Noul primar vrea să verifice acum de ce lucrările nu au început în Bârsana, proiectul fiind şi aşa într-o mare întârziere: „Din păcate ne confruntăm cu probleme din punct de vedere al infrastructurii. De asemenea, la nivelul comunei Bârsana vrem să rezolvăm problema apei, însă vreau să văd concret unde ne situăm şi cu proiectul de canalizare şi apă. El a fost licitat încă din anul 2015 şi, din păcate, încă nu s-au demarat lucrările. Proiectul de canalizare al ADI include Bârsana şi Onceşti. Finanţarea s-a obţinut de la Fondul de Mediu şi este în cuantum de 2 milioane de euro. După părerea mea a fost foarte prost conceput proiectul pentru că cei de la Onceşti trebuie să preia apă de la noi, dar noi nu ne descurcăm cu apa nici măcar la nivelul comunei noastre din cauză că nu avem apă

Teodor Ştefanca - primarul comunei Bârsana
Teodor Ştefanca – primarul comunei Bârsana

suficientă pentru noi, iar acum va trebui să le dăm şi celor de la Onceşti. O să găsim totuşi o soluţie prin care să rezolvăm problema aceasta. Pe mine mă interesează Bârsana şi canalizarea de aici. După ce vom demara lucrările la canalizare îmi doresc să facem un proiect de extindere canalizare ca să beneficieze toţi locuitorii comunei Bârsana de acest lucru”, a declarat Teodor Ştefanca, noul primar al comunei Bârsana. Termenul de finalizare a proiectului este anul 2017, adică o perioadă destul de scurtă în care investiţia ar trebui încheiată. Lucrările însă, sunt deja într-o mare întârziere. Primarul va avea, zilele acestea, o discuţie cu omologul său din Onceşti, dar şi cu constructorul, pentru a vedea exact cum stă situaţia şi ce se poate face.

Actuala reţea de alimentare cu apă are şi ea probleme

Reţeaua de alimentare cu apă în comună a fost finalizată încă în anul 2009, dar nici aceasta nu funcţionează cum ar trebui, mai spune primarul. Totul din cauza apei care nu este suficientă, mai ales pe timpul verii, când seceta îşi spune cuvântul. Deocamdată localnicii au avut noroc cu vremea ploioasă, însă acest lucru se poate schimba oricând. Momentan există aproximativ 600 de familii racordate la reţeaua de apă, însă nu toţi au şi plătit contravaloarea ei cum ar fi trebuit, aşa că primarul va efectua o verificare la toţi consumatorii şi are în vedere instalarea apometrelor pe fiecare gospodărie pentru a se evita, pe viitor, diferenţierea între plăţile efectuate de către fiecare. Bârsana şi satul Năneşti au şapte puţuri, forate la mare adâncime şi funcţionale, de unde se asigură în prezent apa potabilă.

Dosarele de retrocedare a terenurilor, o altă piatră de moară

Proiectul de apa si canalizare bate pasul pe loc la Barsana 1 Graiul MaramuresuluiO altă problemă în Bârsana este şi cea a fondului funciar. Astfel, o serie de petenţi care au revendicat vechile terenuri nu au intrat încă în posesia titlurilor de proprietate. „Încă din anul 2002-2003 au fost întocmite circa 300 de dosare şi nici în ziua de azi nu s-au soluţionat. Motivele sunt diverse, însă ceea ce este important e că ele nu au fost soluţionate, aşa că vrem să rezolvăm şi problema aceasta. Vom relua fiecare dosar în parte pentru a-l verifica şi a vedea ce-i de făcut pentru a-l soluţiona. Deşi termenul de finalizare este luna decembrie a acestui an, cu siguranţă el se va prelungi pentru că este imposibil să le rezolvi aşa repede”, a spus primarul.

Localnicii se plâng de problemele pe care primarul speră să le rezolve

Cetăţenii din comuna Bârsana se plâng de problemele pe care primarul le-a menţionat, le cunoaşte şi speră ca acestea să fie totuşi rezolvate în următorii patru ani: „Drumurile din toată comuna sunt rele şi noul primar ar trebui să le facă. Nici cu apa nu stăm bine din cauză că nu prea este apă când nu plouă. Ce să mai zic de canalizare. Dar în primul rând drumurile ar trebui rezolvate, că-s tare stricate”, a spus doamna Ileana, localnic din comuna Bârsana. „Avem o serie de probleme pe care actualul primar ar trebui să le rezolve, sau măcar să încerce. El le cunoaşte bine, că doar tot cu primăria a avut de lucru şi până acum”, ne-a explicat un alt cetăţean din localitate.

Speranţe de reuşită alături de echipa sa

Sediul primăriei Bârsana
Sediul primăriei Bârsana

Primarul se bazează pe echipa cu care va conduce primăria în următorii ani. Este conştient însă că nu-i va fi uşor deloc: „Îmi încep mandatul de primar cu speranţe şi în forţă pentru că mă aşteaptă patru ani de muncă foarte multă, din cauză că la nivelul comunei Bârsana lipsesc multe. Totuşi, noi suntem o echipă tânără şi mai avem un Consiliu Local alături de noi, care ne va sprijini în implementarea tuturor proiectelor. Eu le-am spus în şedinţa de învestire că toate deciziile pe care le vom lua vor fi în favoarea cetăţenilor pe care îi reprezentăm”, a conchis Teodor Ştefanca, primarul comunei Bârsana.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.