Agendă parlamentară: Noi legiferări pentru domeniile strategice – turism şi agricultură

0
454

Săptămâna aceasta Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind impozitul specific aplicat contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante şi alimentaţie publică. Mă bucur că am fost iniţiatorul acestei legi care va asigura un tratament fiscal echitabil în mediul economic. E important de menţionat că noua modalitate de impozitare a contribuabililor din sectorul turistic şi cel al alimentaţiei publice va conduce la promovarea unei etici în afaceri prin eliminarea concurenţei neloiale şi prin stimularea investiţiilor. Această lege a fost elaborată cu sprijinul celor de la Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma introducerii impozitului specific. Le mulţumesc tuturor colegilor care au înţeles necesitatea acestor reglementări şi care au votat acest proiect de lege sănătos pentru economia românească!
Tot în această săptămână, plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă care prevede majorarea tichetului de masă de la 9,41 lei (înainte de impozitare) la 13 lei. Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, aşadar această problemă este o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de muncă. Camera Deputaţilor este for decizional, motiv pentru care voi susţine acest proiect de lege înainte de votul final din plen. Ştiu că poate creşterea nu pare a fi una semnificativă, însă pentru a diminua impactul bugetar aceste măriri trebuie efectuate treptat.
Agricultura este şi trebuie să rămână o prioritate naţională, aşa cum a fost şi pentru Guvernul Ponta. Astfel, Camera Deputaţilor a adoptat modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole, în vederea creării cadrului legal pentru a permite întreprinderilor individuale şi familiale să devină membri cooperatori ai unei cooperative agricole. Sper ca prin această măsură să reuşim concentrarea factorilor de producţie în mod eficient pentru ca toată lumea să îşi poată valorifica terenurile şi producţia.

semnatura-florin-tataru

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.