Mana cepei

0
319

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor: mana cepei (Peronospora destructor), putregaiul cenuşiu al cepei (Botrytis allii Munn.), rugina cepei (Puccinia porri), alternarioza cepei (Alternaria porri), cladosporioza (Cladosporium allii), tripsul comun (Thrips spp) şi musca cepei (Hylemia antiqua) la culturile de ceapă.

La cultura cepei (Allium cepa L) se vor efectua două tratamente fitosanitare, utilizînd la alegere unul din amestecurile de mai jos: 1. ALCUPRAL 50 PU 0,5% sau BOUILLIE BORDELAISE WDG (zeama bordeleză) 0,75% + FASTER 10 CE 0,03%; 2.ORTIVA TOP 1,0 l/ha sau ACROBAT MZ 69 WG 2,0 kg/ha sau RIDOMIL GOLD MZ 68 WG 0,25 + KARATE ZEON 0,02%; 3. BRAVO 500 SC 1,.5-2,0 l/ha sau BANJO 500 SC 0,4l7ha sau ANTRACOL 70 WP 0,25% + MAVRIK 2 F 0,05% sau MOSPILAN 20 SG 0,2 kg/ha. Pentru a asigura o bună acoperire şi aderenţă pe frunzele plantelor de ceapă, în suspensiile de stropit se adaugă adjuvanţi sau adezivi.
Perioada optimă de tratament: T1 se face în 30 iunie – 5 iulie 2016. T2 – la interval de 7-10 zile de la tratamentul anterior. Nu se va trata ceapa pentru consum în stare proaspătă! Se va respecta timpul de pauză de 21 de zile pînă la recoltare!
Conform prevederilor legale prevăzute în: Reg. (CE) Nr. 1107/ 2009; HG nr. 1559/2012; OG. Nr. 4/ 1995; OG nr.41/ 2007; HG 1230/2012 şi Protocolul de colaborare nr. 160400/ 16.05.2014 încheiat între APIA şi ANF, agricultorii, care prin activitatea lor depozitează, manipulează şi utilizează produse de protecţie a plantelor au obligaţia: • să păstreze o perioadă de cel puţin 3 ani documentele de evidenţă contabilă a produselor de protecţie a plantelor utilizate în exploataţie, precum şi Registrul cu evidenţa tratamentelor fitosanitare; • fiecare utilizator de produse de protecţia plantelor trebuie să deţină şi să completeze la zi registrul de evidenţa tratamentelor fitosanitare, după efectuarea fiecărui tratament; • acest registru trebuie păstrat la domiciliul fermierului sau la sediul exploataţiei o perioadă de cel puţin 3 ani. Respectarea acestor prevederi va fi verificată în teren de către inspectorii APIA şi inspectorii Oficiului Fitosanitar Judeţean. Nerespectarea de către utilizatorii profesionişti a acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.