Vedere turistică spre munţi

0
451

Turismul din Maramureş are aport de 1% la produsul brut al judeţului, ceea ce este foarte puţin, judecînd după renumele zonei. Dublarea … încincirea numărului de turişti presupune luarea unor măsuri la nivel local şi judeţean, ceea ce stă la îndemîna consiliilor locale şi a CJ. Ţelul strategic ar trebui să fie 5%!
O veste bună vine de la Parlament, a fost redusă impozitarea afacerilor din turism, în sensul că hotelurile mari vor plăti cu 1/3 mai puţin; însă pensiunile turistice vor plăti mai mult la stat, ceea ce ne va afecta direct. Indiferent de aceste condiţionări, Maramureşul va atrage turişti în continuare, din ţară şi din lume, pentru a vedea cele opt bijuterii ţărăneşti, bisericile de lemn patrimoniu UNESCO (recent puse în valoare de CJ) şi celelalte obiective de turism rural, cultural-religios, balnear, de afaceri şi montan, la care se adaugă turismul ecologic, ecvestru, sportiv şi ştiinţific. Trecînd peste reclamele standard, care recomandă peisajele mirifice, idilice, apusurile magice, oamenii ospitalieri, atmosfera relaxată, aerul proaspăt de munte, pajiştile şi fîneţele înflorite ca în paradis, mirosul de fîn proaspăt uscat, depăşind prezentarea zonei ca o insulă de ruralism în marea europeană de urbanism, agenţii economici din turism au nevoie de credite cu dobînzi mici şi de mai mulţi turişti. Dar trebuie să fim atenţi, deoarece ecoturismul are o limită peste care se apropie de turismul „industrial” (ca la mare). Deci numărul turiştilor nu poate creşte peste o barieră, pentru a nu afecta mediul înconjurător, a cărei permisivitate este limitată.
Faza aceasta de dezvoltare haotică trebuie controlată de pe acum. Avem circa o mie de pensiuni turistice, fiecare cu cîteva camere, care oferă turiştilor vedere spre munţi, reprize de pescuit, plimbări cu cîinele prin pădurea cu ciuperci (chiar şi trufe), o zi la făcut fîn, o partidă de vînătoare la mistreţ. Este destul să citeşti cîteva website-uri şi îţi dai seama că şi tu ai vrea să mergi în Maramureş, să fii plimbat cu căruţa trasă de cai ce miros a hamuri de piele. Însă cînd vorbeşti cu agenţii economici (gazdele noastre), îţi dai seama că turismul nu este afacere uşoară, de vreme ce în jumătate din zilele anului vremea este rea. Trebuie să fii la dispoziţia turistului 24 de ore din 24, să repari pe loc pompa de apă, să prepari îngheţata… Turistul care vine în Maramureş nu se aşteaptă la servicii de lux, ci la integrare în gospodăria agro-turistică. Vrea poveşti în graiul locului (ce sună atît de alinat), ciuperci fripte pe piatră, o mînă de fructe culese din pădure. Caută un ceas de cultură populară şi tradiţii păstrate vii, fără regie artistică. Vrea să doarmă într-o casă de lemn, cu şatră şi podea muruită cu lut amestecat cu balegă de cal şi pereţi spoiţi cu var amestecat cu piatră vînătă dezinfectantă. Combinaţia între tradiţie şi modern să fie bine dozată, iar prin oscilaţia între vechi şi nou fiecare pensiune adaugă ceva original. Un drum la „borcut”. O vizită în Cimitirul vesel (vara miroase a mort). O urcare cu mocăniţa pe rîul Vaser. O drumeţie în parcul natural Munţii Maramureşului, cu un ghid de la WWF. La biserica din 1800, să fii întîmpinat de un preot care vorbeşte cu turistul olandez în limbajul lui … Tarzan. Dar toate acestea au farmecul lor pentru turistul curios să descopere lumea noastră aşa cum e.
Ecoturismul se potriveşte cel mai bine pentru Maramureş. Turistul trebuie să fie solidar cu gazda sa, să vină cu respect pentru oamenii vechi ai locului şi pentru natură. Dar şi autorităţile şi comunităţile locale au datoria să susţină traiul în armonie cu natura. Dacă pădurarii culeg florile de colţ din Munţii Rodnei, dacă vînătorii şi paznicii de vînătoare braconează (de, primarul este vînător şi el, la fel ca agentul de poliţie şi inspectorul silvic), nu ne putem aştepta să păstrăm ecosistemele forestiere şi acvatice în graniţele naturale. Ce-i vom arăta turistului? Păstrăvii cumpăraţi din Metro? Juice-ul din portocale? Ei bine, aici intervine politica naţională, regională şi locală, de protejare a beneficiilor oferite de natură şi de comunităţile locale, nu doar din obligaţie legală, ci mai ales din solidaritate pentru cei ce vor urma după noi.
Cum să iei puşca şi să împuşti păsările cîntătoare ce-ţi ies în cale?! A face rău este foarte uşor, orice om cu mintea îngustă şi cu o armă de vînătoare poate produce dezastre în fauna cîntătoare. Auzim că braconajul este atît de extins încît hoţ de peşte în perioada de prohibiţie este pînă şi primarul comunei! Aflăm că poliţistul local este mînă în mînă cu hoţii de lemn! Statul, prin politica sa, trebuie să protejeze mediul şi să păstreze Maramureşul pentru noi şi pentru turişti – dar să nu fie prea mulţi, pentru a nu ne orbi cu bliţurile lor…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.