Ecou european la Făureşti, în anul 1830

0
403

Făureştiul este unul dintre cele 12 sate ale comunei Copalnic Mănăştur. Situat la marginea Ţării Chioarului, pe valea râului Cavnic, localitatea îşi trage numele latinesc de la un faur de mai demult decât menţiunea sa documentară, din anul 1405. Aici, în urmă cu mai bine de o sută de ani, a fost clădită o adevărată catedrală de ţară (sfinţită în 1912) pe atunci era cea mai mare şi mai frumoasă biserică ortodoxă din împrejurimi (arată bine şi acum, fiind renovată). Şi tot la Făureşti, în Vârful Dealului, spre Fânaţe, cu 80 de ani în urmă a fost contruit un mic Panteon, un monument pentru eroii celor două sate, cel mai însemnat pe atunci din judeţ. Dar câte n-ar fi de spus despre satul acesta minunat, coborât din vatra lui de început, de pe Dealul Ursoi, ca dintr-o poveste. Ne oprim însă doar la o consemnare din Făureşti, care se referă la ecoul în zonă a unor evenimente istorice mai îndepărtate.

foto02Măsuri de supraveghere luate de autorităţile imperiale austriece, faţă de posibila extindere a unor mişcări de nemulţumire şi chiar revolte manifestate în anul 1830 în apusul şi centrul Europei, au fost consemnate, nu întâmplător, tocmai la Făureşti. Protagoniştii evenimentelor, mai cu seamă tineri ofiţeri şi intelectuali, erau exponenţii mişcării împotriva vechilor stări de lucruri, încă bine apărate, şi ai unui curent înnoitor în societatea acelei vremi. Aceste conflicte au izbucnit cu tărie în vara anului 1830, din Franţa până în Polonia în partea ocupată de Rusia, şi aveau să ajungă la apogeu în toamna acelui an, însă nu doar în aceste ţări. Mişcările respective au prezis marile evenimente revoluţionare ale anilor 1848-1849, care vor cuprinde toată Europa, determinând radicale schimbări.

În cazul despre care vorbim, se avea în vedere protejarea Principatului Transilvaniei de asemenea evenimente care îngrijorau Viena şi, dacă se putea, chiar de influenţe venite mai ales dinspre partea Poloniei încorporate (la împărţirea acesteia) Imperiului Habsburgic. Aşa că au fost masate trupe de grăniceri secui şi prin părţile noastre – zona fiind socotită vulnerabilă – pe un aliniament care venea din satul Coruia până pe muntele Rotunda de deasupra Cavnicului, spre Băiuţ, şi care trecea şi prin hotarul satului Făureşti (cu aproximaţie, prin marginea satelor Chechiş, Dumbrăviţa, Cărpiniş, Cetăţele).

foto04Prezenţa soldaţilor, numărul lor şi conjunctura creată trebuie să-i fi impresionat pe oameni atât de mult încât toate acestea au fost ”notate” nu pe un petec de hârtie, ci într-un text încrustat cu litere ”de o şchioapă” pe peretele unei frumoase construcţii din lemn de stejar. Este vorba despre o cămară numită găbănaş, care completa cândva o gospodărie din Făureşti. A aparţinut uneia dintre familiile Bilţ, urmaşi ai unor vechi nobili de ţară din Chioar, la originile îndepărtate fiind coborâtori din Maramureş, precum alte familii ale căror nume se regăsesc şi astăzi în sat. În trecutul acestui neam, serviciul militar – la voievod, la principe, la împărat, la străini şi în sfîrşit, pentru propria Ţară – a fost nelipsit. Puşcăşia, cătănia, milităria, au adus, după vreme, fie recunoaştere, fie, moarte, ori invaliditate, dar mereu a fost suferinţă. Căci războaiele şi-au luat prinosul de jertfă şi dintre Bilţeni, din fiecare generaţie. Moştenit din tată în fiu, găbănaşul, împreună cu poarta de la uliţă, veche şi impunătoare, marcată de cei trei stâlpi masivi, înalţi şi de acoperişul cu draniţă, (păstrată până după al doilea război mondial) au fost mândria acestei gospodării.

Despre găbănaşul de demult – şi care din anul 1976 se păstrează în Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare – vom desprinde datele de descriere şi de interpretare dintr-o lucrare a muzeografului Traian Ursu, care a studiat această construcţie, i-a subliniat valoarea istorică şi etnografică şi a contribuit la înscrierea sa în circuitul ştiinţific şi cultural (Vezi, Tr. Ursu, O cămară – monument istoric şi de arhitectură populară din Făureşti, zona Chioar, în Anuarul Muzeului Maramureşean, XI/2013).

Redăm în transcriere textele incizate în lemn (în original, cu litere chirilice): ”A(N)II 1830 IULIE 10 ÎNTACE VREME O FOST SĂCUI AICI ŞI ACI O F(OS)T MEGHEZINUL FIIND MERŢA DE MĂLAIU CU 5 GLOŢI” (zloţi). Textul se află pe fruntarul prispei acestei cămări pentru alimente (bucate), devenită magazie sau depozit militar pentru grănicerii aduşi în zonă. Se vorbeşte şi despre scumpetea generată de încartiruire şi cu siguranţă de rechiziţiile inerente. Situaţia survenea după ani cu recolte foarte slabe, de foamete chiar, când mălaiul, baza hranei nu numai pentru animale, ci şi pentru oameni, ajunsese la preţul amintit. Al doilea text, în continuarea primului, se află pe peretele din dreapta intrării în cămară, în tărnaţul găbănaşului şi este cel la care am făcut referire la începutul acestor rânduri. Îl redăm tot în transcriere: ”ŞI O FOST COMĂ(N)ZI DE LA CORUIE PÂNĂ LA RĂTUNDA ŞI AŞE O FOST DE DESĂ DE SO VĂZU(T) UNU PĂ ALTUL”. Înformaţiile cu referire la evenimente politice, militare şi nu numai, precis datate şi astfel consemnate, conferă găbănaşului calitatea de monument istoric. Şi încă o precizare, într-o altă ordine de idei, dar rămânând tot în planul unui argument istoric pe care acest obiectiv de veche tradiţie din gospodăria ţărănească îl oferă. Anume, componentele construcţiei de care vorbim păstrează urmele unei dezmembrări şi refaceri foarte vechi, pe un nou amplasament. Adică găbănaşul a fost strămutat din vechea vatră a satului Făureşti, de pe Dealul Ursoi, pe locul actual de pe valea Cavnicului. (Mutarea satului – potrivit legendei, după ce a ars biserica – se va fi produs treptat, pe întreg secolul al XVIII-lea, până pe la mijlocul sec. al XIX-lea, iar gospodăria familiei a coborât, se pare, târziu, stabilindu-se aproape de vechea vatră, chiar sub Ursoi).

Construcţia are şi valenţele probate ale unui monument de arhitectură populară, atât prin structura sa tradiţională cât şi prin realizarea artistică. Planul este dreptunghiular, cuprinzând cămara şi tărnaţul, cu dimensiuni de 533/311 cm, din care cămara pătrată, de 311/311 cm. Peste tălpile de stejar s-au aşezat bârne de ulm şi unele şi altele, fasonate în patru muchii, ultimele fiind încheiate în coadă de rândunică. Pereţii sunt înalţi de 195 cm, iar acoperişul, în patru ape, de 205 cm, este învelit cu draniţă de stejar.

Să ne referim la realizarea artitică. Podoba acesteia o reprezintă arcadele, stâlpii prispei şi brâul ornamentat care îl cuprinde pe trei dintre laturi. Dispuse pe faţada găbănaşului, arcadele sunt alcătuite de stâlpii prispei, câte două contrafişe şi fruntarul. Elementele sunt cioplite cu concavităţi şi realizate de meşterul de acum aproape două sute de ani cu simţ artistic. Este vorba, desigur, despre acelaşi meşter care a încrustat şi literele textelor, dovedindu-se ştiutor de carte. Contrafişele şi concavităţile au protuberanţe repetate. Realizate cu migală completează efectul artistic scontat. Stâlpii sunt şi ei împodobiţi, având la mijloc câte un inel realizat prin degroşare. Brâul care împodobeşte construcţia, este decorat cu motive alveolare, dispuse în registre paralele. Toate aceste detalii răspundeau dorinţei de frumos a talentatului meşter şi a proprietarilor comanditari.

Vechiul găbănaş, aşadar, monument istoric şi de arhitectură populară, se află pe una dintre aleile principale ale Muzeului Satului, de pe Dealul Florilor din Baia Mare. Completează aici o altă gospodărie de demult din Ţara Chioarului şi poate fi uşor ”descoperit” de vizitatorii acestui spaţiu minunat prin peisaj şi preţios prin valorile pe care le conservă şi pe care le face cunoscute.
Viorica URSU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.