La plecarea lui Elie Wiesel

2
668

Scriitorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a stins din viaţă sîmbătă, 2 iulie, în locuinţa sa din New York. S-a născut în 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmaţiei. Este cunoscut ca romancier, eseist şi filosof umanist în domeniul drepturilor omului. A fost membru de onoare al Academiei Române. Am avut şansa să-l întîlnesc, în calitate de jurnalist, în cele două veniri ale sale în Maramureş. Prefectul de atunci al judeţului, Liviu Doru Bindea, mi-a înlesnit chiar atmosfera unui interviu. Deci am stat cu Elie Wiesel faţă în faţă. Ba l-am însoţit (cu Radu Piciu) în drumul său spre locurile natale: Sighetu Marmaţiei. Deşi nu am avut uneori aceleaşi păreri (cum ar fi episodul de la Cotroceni), domnul Wiesel s-a dovedit, de fiecare dată, în dialog un admirabil diplomat. El însuşi, prin purtare şi vorbă, era un om distins, un aristocrat. Ne-a apropiat în primul rînd că ştiam cîte ceva despre evreii din Maramureş (aveam colegi de şcoală), dar şi pentru faptul că citisem celebra lui carte “Noaptea”, o descriere autobiografică despre viaţa în lagărele de exterminare naziste. Era un supravieţuitor al Holocaustului. Era în anul 1995. Atunci îmi spunea: “Cred că România este astăzi o ţară democratică care merită să fie mai bine cunoscută şi mai mult ajutată pentru a surmonta posibilităţi pe care orice democraţie le are. Pericolul în lume este fanatismul, fundamentalismul, acest lucru este valabil peste tot deci şi în România”. A ţinut să-mi spună că nu este om politic, dar în multe situaţii a fost delegat să-l reprezinte pe preşedintele Statelor Unite ale Americii. Mi-a mai spus domnul Wiesel: “Eu mă bucur de un singur lux: de a spune adevărul aşa cum îl simt şi cum îl cred eu. Ca persoană de origine evreiască care m-am născut în Sighetu Marmaţiei, bineînţeles că vorbesc despre acest ţinut şi spun întotdeauna ceea ce simt, ceea ce cred”.
Ne-a sfătuit, cu felul dumisale elegant, că şi România trebuie să dezarmeze fantomele trecutului care predică încă ura: “Faceţi acest lucru, vă rog, din suflet pentru binele dumneavoastră”. Am vorbit apoi despre copilăria petrecută în Sighetu Marmaţiei, dar şi despre anul negru al deportării (1944). M-a privit în ochi şi s-a întors în amintire. Aşa că mi-a declarat: “Nu permit niciodată Ungariei să uite că ea este cea care i-a deportat pe evrei, din Nordul Ardealului. Am spus acest lucru în prezenţa preşedintelui Ungariei pe scena internaţională, am spus că jandarmii maghiari au fost cei care ne-au deportat. Atunci cînd Eikmann era la Budapesta avea o echipă mai mică de 35 de oameni. Deci cei 600.000 de evrei transilvăneni au fost deportaţi cu sprijinul armatei maghiare. Le-am spus acest lucru. (…) Şi dacă nu mă înşel preşedintele sau primul ministru ai Ungariei anul trecut au cerut iertare poporului evreu pentru aceste crime”. Nu puteam ocoli nici cazul Antonescu. La întrebarea aceasta, Elie Wiesel a răspuns: “Ştiu că în România Antonescu a refuzat să dea pe evrei pe mîna germanilor. Dar nu uit că a existat Transnistria care avea un număr mare de evrei şi care au fost deportaţi de Antonescu. Eu nu cred în culpa colectivă, există întotdeauna o persoană care este fie inocentă, fie vinovată. Antonescu este vinovat, şi spun că el este vinovat! Aţi refuzat să-i predaţi pe evrei germanilor pentru a fi deportaţi dar există Transilvania” (Graiul Maramureşului, vineri 4 august 1995). Ca umanist, luptător pentru drepturile omului, filozof şi proeminent scriitor al Holocaustului, Elie Wiesel a primit o serie de premii, distincţii şi onoruri. De la Premiul Nobel pentru Pace la Marea Cruce a Legiunii de Onoare acordată de preşedintele Republicii Franceze. A fost înnobilat de regina Angliei. Prestigiul lui Elie Wiesel a atras şi critici vehemente mai ales din partea unor adepţi ai polilor extremi ai scenei politice şi culturale. Rămîne un simbol al suferinţei, o demnitate întru adevăr şi luminarea trecutului în calitate de martor.

2 COMENTARII

  1. Eu m-am abtinut de la comentarii pana acum, despre morti numai de bine, dar adevarul este ca Ellie WIesel a jucat intotdeauna duplicitar. A dat dispozitii ca toate statuile maresalului Antonescu sa fie desfiintate si toate strazile care purtau numele lui Ion Antonescu sa fie schimbate, dar n-a zis niimic atunci cind Ungaria l-a reabilitat pe Horty. Ma opresc aici, ar fi multe de comentat, cert este ca spusele lui Ellie Wiesel in particular unui jurnalist nu au nici o valoare. Eu l-am privit intotdeauna ca pe un oportunist.

  2. Mai multa demnitate intru adevar din partea autorului articolului ar fi fost mai mult decat binevenita. Una e sa spui in public ca „Romania a ucis, a ucis, a ucis!” si alta sa afirmi in particular ca nu exista vina colectiva; una e sa scrii in carti cu un impact global ca jandarmii romani au trimis la Auschwitz pe evreii din Sighet, si alta sa declari intr-un interviu acordat intr-un jurnal de provincie, ca jandarmii unguri au facut acest lucru! Nobletea nu se defineste numai prin aparente aristocratice, ci in primul rand, prin virtuti_ iar principala virtute este respectul adevarului si al dreptatatii, nu pasiunea si resentimentul mascat sub crusta manierelor fine de „aristocrat”.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.