Spitalul Municipal Sighet are un nou manager interimar

0
4865

La expirarea mandatului fostului director al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, pe 30 iunie, a fost numit ec. jr. Daniel Radu Dunca în funcţia de manager interimar al Spitalului, prin act administrativ semnat de primarul municipiului, până la organizarea de către Consiliul de Administraţie a unui concurs de ocupare a postului de manager. Acest CA se apropie de finalul mandatului şi este format din 5 membri (2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, 2 ai Consiliului Local Sighet şi un reprezentant al primarului.
Daniel Radu Dunca, născut în 1965, este licenţiat în Economie şi Drept, cu master în Administraţie la UBB Cluj, unde a făcut şi facultatea de Ştiinţe Economice. A absolvit şi institutul Naţional de Administraţie. Are 20 de ani de experienţă în management. Ultimul loc de muncă: director al Sucursalei Sighet a Băncii Comerciale Carpatica, de la înfiinţare (aproape 11 ani ). A fost contabil-şef la SCZ, apoi aproape 6 ani a fost director la Finanţe, 2 ani director la Fabrica de cherestea din Câmpulung la Tisa, director economic la Sighetfor (UFET). A fost consilier local 4 ani. Soţia este directoare a Şcolii Gimnaziale ajutătoare din Sighet. Împreună au un fiu, medic stomatolog.
Daniel Dunca: ”Vineri, 1 iulie, a fost prima mea zi de muncă la Spitalul Municipal Sighet, pe care am desfăşurat-o în Baia Mare, la Casa de Asigurări de Sănătate, unde am negociat Contractul de servicii medicale pentru anul în curs. Cei din echipa Sighetului am fost pentru prima dată la astfel de tratative, eu având vechime de o zi, iar colegii mei de câteva luni sau un an. Mă refer la directorul medical, dr. Mariana Şiman, şi la directorul economic, ec. Monica Nicoară. Practic, acesta este Comitetul director al Spitalului. Din actualul comitet, doar directorul de îngrijiri va fi înlocuit la expirarea contractului. Echipa managerială de la CAS a fost foarte amabilă. Sumele negociate sunt aproape aceleaşi ca anul trecut. Valoarea contractului se calculează pe baza unor indicatori pe care i-ai realizat în anul precedent. Predarea primirea funcţiei se face doar de luni (n.r. azi). Abia după ce voi vedea toate cifrele, toate soldurile din balanţa de verificare, voi putea vorbi despre spital şi viitorul acestuia. Săptămâna viitoare voi face o prezentare a situaţiei din Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în Consiliul Local. Cum va arăta Spitalul Sighet după 3 ani de mandat ca manager? Până nu ştiu ce preiau, nu pot să mă pronunţ. Dacă cheltuielile lunare au fost mai mari decât veniturile, atunci va fi foarte greu să-mi propun alt­ceva în prima etapă decât echilibrarea balanţei prin reducerea cheltuielilor, diversificarea serviciilor medicale şi creşterea veniturilor. Din păcate, indicele de complexi­tate al serviciilor medicale a scăzut la Sighet în ultima perioadă, spuneau cei de la CAS. Îmi doresc să lucrez cu o echipă bună, cu profesionalism, disciplină şi respect faţă de pacient”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.