Cristian Chirică, medaliat cu bronz la rugby 7

0
425

La finele săptămînii recent încheiate, reprezentativa de rugby 7 a României a evoluat în cea de-a doua etapă a Campionatului European grupa valorică A, găzduită de Ricany (Cehia). Printre cei 12 sportivi antrenaţi de Alexandru Lupu s-a aflat şi flankerul de doar 19 ani Cristian Marian Chirică de la CSM Ştiinţa Baia Mare (1,91 m şi 95 kg). După o primă victorie oţinută în faţa Letoniei scor 19-5, tricolorii s-au impus de o manieră categorică 55-0 contra Sloveniei. În ultimul meci al grupei, România a cedat în faţa Suediei, scor 10-28, urmînd ca în sferturi să o surclaseze pe Danemarca 42-0. În semifinală au cedat 0-24 cu Irlanda, iar în finala mică pentru locurile 3-4, băieţii noştri s-au revanşat în faţa suedezilor 24-10, reuşind astfel cucerirea medaliei de bronz.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.