Cultură, artă şi sport la Vişeu de Sus

0
979

Pentru al patrulea an consecutiv, evenimentele din cadrul Proiectului de cooperare Vişeu de Sus – Croissy sur Seine (Franţa) transformă oraşul dintre râuri într-un punct de interes pentru iubitorii de cultură, artă, sport.
Primăria, Consiliul Lo­cal, Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus şi Asociaţia “Vasile Tomoiagă” organizează în perioada 12-16 iulie 2016, o serie de evenimente ce au ca scop promovarea zonei şi a tinerilor talentaţi. În acest sens, ediţia de anul acesta a Taberei de Pictură „Impresionism pe Valea Vaserului” se va desfăşura sub formă de concurs dedicat copiilor şi tinerilor, ce va avea loc miercuri, 13 iulie. Scopul ediţiei este stimularea creativităţii şi promovarea tinerelor talente artistice. Peste 80 de participanţi din Maramureş şi împrejurimi s-au înscris deja la concursul care se bucură şi de această dată de sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş. Cooperarea cu oraşul francez Croissy-sur-Seine, unul dintre cele mai importante centre ale Impresionismului mondial, a fost punctul de plecare al taberei. O delegaţie a acestui oraş va fi prezentă şi la ediţia de anul acesta.
În cadrul parteneriatului dintre cele două oraşe, un proiect ce s-a dezvoltat frumos în ultimul an este cel al “Atelierului de franceză”, în care sunt implicaţi activ, pe de o parte peste 30 de elevi ai Liceului Teoretic “Bogdan-Vodă” din Vi­şeu de Sus, coordonaţi de prof. Amalia Trifoi, iar de cealaltă parte, tineri din Liga Studenţilor Români din Străinătate Filiala Franţa şi membri ai Asociaţiei “Croissy sans Frontières“. Pe tot parcursul anului, se susţin lecţii prin intermediul internetului, ce urmăresc sprijinirea elevilor vişeuani în îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă franceză. Anul acesta, pentru prima dată, se va sărbători Ziua Franţei la Vişeu de Sus, tinerii implicaţi în atelierul de franceză pregătind pentru prietenii francezi un program special dedicat zilei de 14 iulie.
De asemenea, vor avea loc şedinţe de lucru la care vor participa membrii Asociaţiei Croissy sans Frontières, Centrul Cultural-Social, profesorii de limba franceză şi elevii de la liceul din Vişeu de Sus, având ca temă evenimentele ce se pregătesc deja în oraşul francez pentru luna septembrie a acestui an, la care Vişeul va fi parte.
Crosul Vaserul este un alt eveniment aşteptat. În cadrul acestuia se va organiza şi o cursă specială de 1.000 m – Crosul Copiilor, la care se pot înscrie copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani. Traseul mare este de 9,3 km şi oferă posibilitatea participanţilor de a se lua la întrecere cu Mocăniţa, de a se bucura de natură şi de aerul curat oferit de Valea Vaserului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.