“Înşelăciunea sună iar la telefon!”

0
474

Fenomenul infracţional al înşelăciunilor a cunoscut o diversificare în ultima perioadă, solicitând atenţia sporită a Poliţiei în vederea contracarării lui. Infractorii au dat dovadă de ingeniozitate şi au găsit metode noi de a induce în eroare victimele pentru a le determina să le transmită fie diferite sume de bani, fie coduri de reîncărcare a unor cartele telefonice prepay.
Două astfel de cazuri au fost reclamate, luni, la Poliţia Municipiului Baia Mare.
Băimărencele, ambele în vârstă de 77 de ani, au fost contactate, pe telefonul fix, de persoane care s-au recomandat a fi, într-un caz fiul, iar în celălalt nepotul, plecaţi la muncă în străinătate. Aceştia le-au cerut să le transmită mai multe coduri de reîncărcare ale unor cartele prepay, întrucât urmează să se întoarcă în scurt timp în ţară şi le vor achita contravaloarea lor. Victimele au transmis 11 respectiv 17 coduri de re­în­cărcare, în diferite reţele de telefonie mobilă, în valoare totală de 1.620 de lei. Ulterior şi-au dat seama că au fost induse în eroare şi au anunţat poliţia.
Poliţiştii au întocmit dosare penale şi fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Pentru a evita să deveniţi victime ale unor astfel de fapte, poliţiştii maramureşeni vă recomandă să nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic, să nu trimiteţi bani şi să nu comunicaţi coduri de reîncărcare în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare şi de vulnerabilitatea specifică vârstei înaintate.
Dacă suspectaţi comiterea unor astfel de fapte, sesizaţi imediat poliţia pentru a fi demarate verificările care se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.