Argintul a crescut cu 47%, iar aurul s-a scumpit cu 27%

0
278

Argintul a atins preţul de 21 de dolari pe uncie, pentru prima oară în ultimii doi ani, iar aurul s-a scumpit, în condiţiile în care investitorii caută metalele preţioase ca active de refugiu după votul Marii Britanii privind retragerea din Uniunea Europeană.
Metalul galben a beneficiat de faptul că turbulenţele post-Brexit din pieţele financiare au înmulţit speculaţiile că băncile centrale din lume ar putea tura tiparniţele, în condiţiile în care dobînzile din SUA par că vor rămîne reduse.
Luna trecută, deţinerile de argint ale fondurilor de investiţii tranzacţionabile (ETF) au atins un record, iar deţinerile de aur ale aceloraşi tipuri de fonduri au ajuns la cel mai înalt nivel din august 2013 şi pînă acum.
Săptămîna trecută, o uncie de aur se putea cumpăra pentru 64,2 uncii de argint, cel mai redus nivel din august 2014 şi pînă acum, după ce în februarie echivala cu 83,8 uncii de argint, atunci cea mai înaltă cotaţie de după criza financiară din 2008.
Cotaţia argintului a sărit cu 47% anul acesta, depăşind avansul de 27% al preţului aurului.
Preţul aurului şi argintului au explodat din cauza tendinţelor inflaţioniste din economiile lumii, investitorii, managerii de fonduri şi speculatorii grăbindu-se să prindă acest tren, în condiţiile în care preţurile au sărit uşor peste maximele atinse de argint şi aur anul trecut.
De asemenea, există dubii tot mai mari privind capacitatea dobînzilor, aproape de zero sau chiar negative, de a rezolva problemele generate de cheltuielile masive pe datorie ale guvernelor.
Pentru mulţi, dobînzile mici şi datoriile guvernamentale tot mai mari sunt ca un butoi cu praf de puşcă ce doar aşteaptă o scînteie inflaţionistă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.