Corespondenţă specială de la Sochi (Rusia) • One song – one world: World Choir Games 2016

0
2546

În 3 iulie, Corala Armonia pornea în aventura anului 2016, pe drumul către World Choir Games, având ca destinaţie oraşul Sochi din Rusia. Un drum plin de peripeţii frumoase şi interesante, o nouă experienţă pentru membrii coralei. După trei zile în care am parcurs aproximativ 3000 de kilometri, suntem la fel de plini de viaţă, cu zâmbete pe buze şi dornici să vedem ce ne va aduce această nouă experienţă.
Ajunşi în miez de noapte, am observat cât de frumoasă este Marea Neagră la Sochi şi cât de primitoare este întreaga atmosferă din orăşelul olimpic, Adler, unde suntem cazaţi. Oboseala şi-a spus cuvântul după miile de kilometri parcurşi, însă, de dimineaţă, muzica este cea care răsună de afară, din vocile formaţiilor corale participante.
One song, one world2Prima zi, 6 iulie, a debutat cu înregistrarea tuturor corurilor, fiecare membru participant primind broşura evenimentului, respectiv ecusonul prin care se dovedea participarea în cadrul Olimpiadei Mondiale Corale. Am avut ocazia să facem o repetiţie de 10 minute în sala de concerte, aici totul fiind programat foarte riguros şi cronometrat, astfel încât toate formaţiile să fie tratate în mod egal.
Seara a fost însă amfitrioana primei zile petrecute la Sochi. La orele 20 a avut loc deschiderea oficială a celei de-a noua ediţii a World Choir Games în Bolshoy Ice Dome. O sală uriaşă, în care încap 12.000 de participanţi, reprezentând 76 de naţiuni şi 283 de formaţii corale. Melodii străvechi, legende pline de înţelepciune, desprinse din cultura rusă, au strălucit în deschiderea festivităţii, elementul central fiind conceperea unei poveşti asupra creării universului şi existenţei vieţii umane de-a lungul întregii planete. Patrimoniul cultural al diferitelor etnii a fost reprezentat fie prin dans, fie prin cântec. Acest prim moment al deschiderii a avut drept solişti diverse grupuri vocal-tradiţionale, de dans, din diferite regiuni ale Rusiei, alcătuind o paletă impresionantă de culoare, muzică şi dans.
One song, one world3După introducerea în legendele formării poporului rus, evenimentul a continuat prin arborarea drapelelor ţării gazdă, Rusia, şi al organizatorului, Interkultur – organismul ce realizează, începând cu anul 1988, toate competiţiile corale internaţionale. Pentru fiecare drapel a fost intonat imnul propriu, iar ulterior au fost prezentate discursurile de bun venit, adresate de Ministrul Culturii din Rusia, ce a transmis mesajul preşedintelui ţării gazdă, Vladimir Putin, preşedintele Interkultur – Günter Titsch, şi, nu în ultimul rând, primarul oraşului gazdă. Toate având în centru muzica, elementul unificator al tuturor popoarelor. Cele cinci bătăi de clopot trase de către cei trei oficiali au simbolizat cele cinci continente ale Pământului şi au declarat deschisă cea de-a noua ediţie a Olimpiadei Mondiale Corale. Pe scena din mijlocul sălii Bolshoy Ice Dome erau arborate toate steagurile naţiunilor participante la această competiţie.
Cea de-a treia parte a fost dedicată muzicii de factură rusă, având în prim-plan compozitorii Şcolii Naţionale Ruse din secolele XIX-XXI. Vocile celor 1000 de corişti au răsunat sublim alături de cele trei orchestre întregite sub bagheta unui singur dirijor şi de formaţii de dansatori care au creat un impresionant portret vizual. Corala Armonia a fost la înălţime, fluturând drapelul României şi expunînd cămeşile vechi de mai bine de 100 de ani.
În finalul ceremoniei de deschidere a Olimpiadei Mondiale a fost intonat imnul acestei ediţii, bilingv, rusă-engleză, One song-One world, reprezentând astfel elementul unificator a peste 12.000 de participanţi.
De-a lungul acestui prim moment de la Sochi, Corala Armonia a fost remarcată în mulţimea tuturor participanţilor prin măreţia cu care şi-a purtat drapelul şi cămeşile populare maramureşene, foarte mulţi dintre participanţi dorind să facă poze cu noi. Spiritul şi energia pe care Corala Armonia le degajă ori de câte ori reprezintă Baia Mare, Maramureşul şi România conduc spre legarea unor prietenii de lungă durată cu alte popoare.
La finalul primei zile a Olimpiadei Mondiale Corale de la Sochi, am zâmbit şi am plâns de bucurie pentru ocazia de a fi părtaşi la această uriaşă mişcare mondială, în care muzica ne-a transformat miraculos într-o singură NAŢIUNE, prietenia înnobilând întregul eveniment.
Vom reveni cu informaţii despre concertele susţinute şi despre participarea ARMONIEI în concurs.
Alexandra Ioana JURJE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.