“Credinţa mea e că am scris o singură carte”

0
425

I.
• Poete, iată că au mai trecut câteva anotimpuri de cînd am povestit tot în paginile „Graiului Maramureşului” despre sexagenarul Ciuban, despre scrisul dumitale al colegilor tăi scriitori, secvenţe biografice care ţi-au marcat evoluţia. Ce noutăţi ai, cum te simţi acum aproape de „lăsarea la vatră” – ca să folosesc o expresie ostăşească?
• Bine zis „câteva anotimpuri”… Numai că ele, precum în poveste, se dau de trei ori peste cap şi devin ani în toată regula. Vorba pădurarului de tata: „după o anumită vîrstă anii îţi par ca nişte bolovani de care nu te poţi descălţa, dar cu care te obişnuieşti şi apoi gîndeşti că nu ţi-ar fi îndemână fără de ei… îi duci…”. Aşa şi eu. Însă – mai ales în vremea din urmă -, am trăit mai mult în lumea cărţilor şi în loc să-mi iau un respiro, trăiesc un sentiment de tristeţe: o, îmi zic atâtea opere din literatura noastră şi din cea universală îmi vor rămâne necitite! Îl admir pe feciorul meu cel mare, Gabriel, care a citit mult mai mult decât mine şi sunt aproape sigur că a înţeles mai adânc lumea evocată în cărţi. De o vreme însă s-a hrănit. Nu mai vrea să audă de ele! Poate şi eu într-o zi…
Privitor la „lăsarea la vatră” chiar nu pot anticipa de ce trăiri o să am parte când voi citi decizia de pensionare. Nu-ţi ascund că sunt curios câţi bani ar urma să capăt lunar. Un prieten silvicultor mi-a spus zâmbind: „cu cât ai vechime mai multă cu atât pensia e mai mică”. Şi eu care am pe cartea de muncă peste 43 de ani…
II.
• Cum crezi că va arăta Festivalul „Armonii de primăvară”, secţiunea literară, fără de prezenţa ta „activă” ca să zic aşa?
• Festivalul nostru vişeoan, bineştiut în ţară şi nu numai, va fi cu siguranţă unul valoros şi longeviv. La prezenţa foştilor mei colegi (îmi vine greu să rostesc „foşti” – dar asta e!) adevăraţi profesionişti în domeniile dumnealor, cu performanţe culturale deja dovedite, poate fi adăugată şi persoana mea chiar dacă nu voi mai „activa” în organigrama instituţiei. În măsura timpului de care voi dispune şi desigur a sănătăţii, voi fi atent la tinerii pasionaţi de scris, îi voi încuraja în cadrul întrunirilor Cenaclului literar „Andrei Mureşanu” şi-i voi promova în presa judeţeană şi literară cu sprijinul prietenilor mei scriitori aşa cum am făcut-o şi până acum cu foarte mulţi foşti liceeni, actualmente autori de cărţi. Aş da câteva nume: regretata Anca Maria Sasu, Ioana Tivadar, Cristina Martişca, Gina Ciolpan, Irina Hapca, Vasile Ghe. Pop, Otilia-Bianca Bora, Cătălina Pop, foarte promiţătoarea Teodora Paşca, încă elevă şi laureată a Festivalului vişeoan – ediţia recent încheiată. Şi deloc în ultimul rând o poetă de mare talent deja consacrată: Antonia Luiza Zavalic. Mărturisesc că pasiunea mea pentru scrisul acestor tineri îşi are rădăcina în neliniştea regretatului critic şi istoric literar Laurenţiu Ulici vizavi de spunerea sa devenită testamentară: „cine vine după noi?!”
III.
• Cititorii „Graiului…” vor fi curioşi să afle la ce carte nouă lucrezi, ce proiecte literare ai?
• Proiectele odată dezvăluite au viaţă scurtă. Am spus-o şi cu alte prilejuri: chiar dacă numele meu este înscris pe şaisprezece volume tipărite, credinţa mea este că am scris aproape o singură carte. La care va trebui să mai trudesc! Şi nu încape nici o modestie trucată în mărturisirea mea. Bucuria din propria-mi fiinţă, nu mă feresc s-o spun, este chiar nesfârşită. Mi-am dorit foarte tare să ajung scriitor şi iată că au meritat neliniştile, singurătăţile mele. Cât despre presupusa posteritate nu-mi fac iluzii. Prefer să mi-o trăiesc cât încă sunt viu. „Să lăsăm timpul să tacă sau să vorbească despre destinul singular al poetului” (Aug. Cozmuţa). Vreau să le mulţumesc, şi cu asta închei, celor care m-au privit cu îndoială, cu scepticism şi neîncredere oarbă. Lor le datorez multe: m-au revoltat întru răbdare, m-au scos din lene şi m-au făcut atent: „nu tot ce zboară se mănâncă!”. Recunoştinţă!
IV.
• N-ai vrea să încheiem totuşi cu un vers de-al tău?
• Nu! Mai bine cu un fragment din folclorul nostru absolut uluitor şi de care în vremea din urmă sunt extrem de atras: „zis-o mama că m-a scoate / de la rele de la tăte / de la două nu mă poate / de la mândra de la moarte”. Mama mea a împlinit tot în acest început de iulie 2016, optzecişiopt de ani. Deseori spune unei vecine: copilul meu cel mare, Găvrilă, scrie amu ce fantazii şi are cărţi. Copilul, da… Mîndra „bate şi ea cătă şaizeci, iar Moartea cu pustietăţile ei este tot de serviciu. Pentru ea ieşirea la vatră rămâne un mister”.
• La mulţi ani, Gavril Ciuban!
• La mulţi ani şi dumneavoastră d-le A. Ghilezan şi la toată lumea!
A consemnat Aurel Ghilezan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.