Daniela Apostol, directorul Festivalului Docuart, despre viitorul filmului documentar românesc

0
571

Baia Mare a găzduit recent o caravană a filmelor documentare româneşti. Organizatorii şi-au propus prin intermediul „Caravanei Docuart” să încerce educarea publicului înspre acest gen de film, considerând că documentarele sunt aproape „inexistente” din lumea cinematografică. Directorul Festivalului de Film Docuart, Daniela Apostol este însă optimistă şi spune că, în timp, acest gen de film îşi va redobândi statutul binemeritat. În plus, organizatorii îşi propun să revină în Baia Mare şi să ofere cinefililor proiecţii în aer liber.

R: Cum de aţi ales Baia Mare, în cadrul Caravanei Docuart?
D.A.: Baia Mare, alături de Târgu Jiu şi Vălenii de Munte sunt trei oraşe pe care le-am ales din cauză că aici nu se întâmplă evenimente cinematografice, sunt foarte rare sau aproape inexistente. A fost principalul motiv pentru care l-am ales şi al doilea: pentru că ni s-a răspuns pozitiv de la primul email către Fundaţia Baia Mare 2021 şi atunci chimia s-a creat repede şi lucrurile au avut un rezultat final cât se poate de bun pentru noi. E important să ajungem în colţuri diferite pentru că vrem să vedem publicul consumator al acestui gen cinematografic. Până să ajungem să-i creştem profilul, trebuie să-l creştem. Unul dintre obiectivele noastre este acesta: de a creşte un public de film documentar în mod special românesc, apoi de a promova documentarul românesc care este aproape inexistent şi Docuart e un fel de interfaţă între spectator şi realizator. Ne propunem să venim şi la finele lunii mai 2017 şi să facem proiecţii în aer liber pentru că am stârni un număr de cinefili mult mai mare şi am putea să promovăm genul acesta cinematografic cu un succes mai mare şi să grăbim procesul de creştere a publicului.
Daniela ApostolR: Cum a fost primită Caravana Docuart?
D.A.:  Am ales pe de o parte centrele universitare mari cum ar fi: Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov. Pe de altă parte, în fiecare an am încercat să atingem ora­şele unde astfel de lucruri se întâmplă mai rar. În Braşov, de exemplu, cu fiecare an, publicul cinefil a devenit mai generos. E adevărat că mare parte din el s-a păstrat. E un lucru ce ne face să fim mândri şi bucuroşi că ne-am atins scopul. Păstrăm cu ei legătura şi pe facebook, pe mail, simplul fapt că rezonează la poveştile adevărate este un lucru îmbucurător. Eu sunt optimistă în ce priveşte publicul de film documentar.  Până acum, el a fost într-un fel de amorţeală. Dacă suntem perseverenţi şi venim cu re­gularitate, cu siguranţă numărul lui va fi din ce în ce mai mare.
R: Consideraţi că există un anumit profil al publicului care preferă documentarele?
D.A.:  Nu, nici pe departe. Trebuie doar să fie un public curios, trebuie să fie un public cu experienţă de viaţă mai mare. Cred că un liceean de 14 ani, să zicem, poate rezonează mai greu la filmul documentar în comparaţie cu un student anul II la facultate care are deja o experienţă de viaţă în spate. Cred că în afară de curiozitate şi puţină răbdare nu-i nevoie şi de altceva. E ca şi cu muzica clasică: iniţial, poate că zgârie, dar odată ce ai început să asculţi o melodie, odată ce ai început să vezi şi să te identifici şi să te laşi vulnerabil în faţa filmului, plecând de la proverbul românesc „pofta vine mâncând”.
R: Şi-a găsit un loc aparte filmul documentar în lumea cinematografiei româneşti?
D.A.:  E dezastru. E un cuvânt greu, dar din păcate documentarul românesc este foarte puţin prezent în festivaluri, e puţin prezent pe posturile de televiziune, e puţin prezent în facultăţile de profil. Adică studenţii fac film documentar doar în primul an, e primul lor examen. Din păcate, situaţia nu e tocmai îmbucurătoare. De aceea încercăm nu doar să promovăm, dar să şi impulsionăm producţia de film documentar românesc. Dovadă că înscrierile din fiecare an în festivalul nostru cresc. Anul trecut am avut aproape 70 de filme documentare, toate produse în 2014-2015.
R:  Care e viitorul documentarului românesc?
D.A.:  Sunt o persoană optimistă şi dacă e să plec de la nişte cifre şi să mă uit la ultimii trei ani competiţionali ai festivalului, cred că documentarul începe să câştige teren foarte încet, dar cu paşi siguri. Şi asta o spun în urma evenimentelor pe care noi le avem atât la Bucureşti, cât şi în ţară. Cred că dacă venim şi dacă aducem public şi dacă suntem sinceri cu publicul, acesta începe să simtă. Dacă nu-l lăsăm să adoarmă iar, încet, dar sigur vom avea şi public şi realizatori.
R: Dintre docu­men­tarele pre­zentate în această ca­ravană care a prins cel mai bine la public?
D.A.: Fiecare rezonează în funcţie de propria experienţă şi în funcţie de propria sensibilitate şi de propriile emoţii pe care şi le poate identifica în acţiunile filmului. Sunt documentare dintre cele mai diverse. Nu sunt documentare care să plece de la teme sociale, care sunt la îndemâna oricărui realizator. Sunt documentare dintre cele mai diverse. Recomand documentarele cu rol de document: „Paşaport de Germania” şi „Aliyah Dada”. Sunt niş­te lecţii de istorie care îţi aduc o informaţie pe care ai acumula-o într-un timp destul de lung. Apoi este “Roboţelul de Aur” care a luat trofeul la Bucureşti Docuart Fest, un documentar care spune povestea unei multiple campioane la box, campioană europeană şi mondială care s-a ocupat de sport destul de târziu, la 19 ani. E un observaţional fabulos care merită văzut. „Afară” este un documentar cu o răsturnare de situaţie incredibilă. E vorba de primul caz în care un deţinut condamnat pe viaţă este eliberat. Sunt documentarele studenţeşti care pleacă de la nişte subiecte absolut banale şi ne demonstrează că subiectul e puţin important. E important cum povesteşti şi cum pui în context respectiva întâmplare. Un documentar de care sunt foarte mândră produs de o televiziune, „Căluşarii din Bârla” care promovează patrimoniul naţional imaterial. Suntem deficitari pe partea asta şi riscăm să rămânem fără identitate.
R:  Vă propuneţi să puneţi la punct şi alte evenimente care să promoveze filmul documentar românesc?
D.A.: Există multiple festivaluri în ţară. Majoritatea sunt de ficţiune, iar cele care sunt pe documentar, sunt pe documentar internaţional. Bucureşti Docuart Fest este festivalul care promovează exclusiv documentarul românesc. Asta încercăm să facem la Bucureşti, 5-6 zile pe an, pe perioada festivalului. Încercăm şi în mediul online să fim prezenţi. Pe platforma noastră se găseşte o secţiune de documentare unde încercăm să aducem cât mai mult documentar românesc de autor, gratuit şi la o calitate cât mai bună. Pe perioada verii încercăm să mergem prin diverse oraşe cu documentarele şi autorii lor, unde organizăm şi acele sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Nu ne oprim, doar că trebuie să avem mai multă deschidere din partea autorităţilor locale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.