Ionuţ Stan spune adio rugby-ului

0
441

Adus la vicecampioana României acum un an şi jumătate (la finele lunii ianuarie 2015), Ionuţ Stan, pilierul originar din Satu Mare, format în Italia la Calvisano, a decis să pună capăt carierei sportive.
Sătmăreanul a întregit tabăra zimbrilor alături de Cătălin Pastramă, pilierul adus de la RCJ Farul Constanţa, centrul de origine tongaleză Nau Sioeli, aripa neo-zeelandeză Keeghan Sefton, respectiv cei doi australieni Nigel Genia şi John Leiataua. Dacă în stagiunea trecută, Ionuţ Stan nu a bifat nici un minut în confruntările din Superligă, în actuala ediţie a Cupei României a fost utilizat în patru din totalul celor opt jocuri susţinute de zimbri, pilierul de 1,83 m şi 113 kg jucînd în total 151 de minute, contra Politehnicii Iaşi, CSM Olimpia Bucureşti, Universitatea Cluj, în speţă în semifinala de pe teren propriu contra lui Dinamo Bucureşti. Pentru activitatea de un an şi jumătate depusă la Baia Mare, atît cei din conducerea administrativă, cea tehnică, cît şi coechipierii îi mulţumesc şi îi doresc mult succes în continuare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.