Tabăra Esperando – o experienţă de neuitat

0
294

Începând cu ziua de 27 iunie, copiii, tinerii şi adulţii cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando au avut parte de 10 zile de neuitat în tabăra organizată la Mihăieni, în judeţul Satu Mare. Ieri, aceştia s-au întors din tabără şi ne-au împărtăşit din experienţa trăită. Iată şi mărturiile unor participanţi la tabără: “Este prima tabără de vară petrecută alături de colegii şi prietenii de la Asociaţia Esperando. Mi-a plăcut foarte mult în tabără, m-am simţit foarte bine. Am avut ocazia să dansez cu tineri de vârsta mea în fiecare seară. Am jucat prima dată polo cu angajaţi şi colegii de la Esperando si mi-a părut interesant jocul. În tabăra de la Mihăieni am participat la diferite concursuri, jocuri. Am putut înota în toate bazinele în cele zece zile de tabără. Mi-a plăcut atât de mult încât aş dori să particip şi la alte tabere.” (C.C.)
“A fost o tabără nemaipomenită, ne-am simţit foarte bine, am făcut baie, am şi lucrat. Am avut parte şi de câteva zile ploioase în care ne-am jucat, unii şah, copiii cu mingea, am ascultat muzică. La baie mergeam dimineaţa, apoi făceam pauză de două, trei ore, cât timp pregăteam mâncarea pentru prânz, apoi, iarăşi la baie. Am înotat şi i-am învăţat pe cei mici să înoate. Pentru mine este a doua tabără la care am participat de la Centrul Esperando. Mulţumim centrului Esperando pentru această tabără”. (S.D.)
Tabăra a fost posibilă datorită sprijinului primit din partea unor oameni cu suflet mare. (i.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.