O „istorie vie” a mineritului, la o vârstă venerabilă

0
1244

Azi, bunul şi distinsul nostru coleg şi prieten, inginer Teodor BENE împlineşte frumoasa şi venerabila vârstă de „80 de ANI”.
S-a născut la 11 iulie 1936, în satul Fericea, comuna Valea Chioarului, Ţara Chioarului, având un frate geamăn. Din nefericire, fratele a decedat după câteva luni. A fost o familie numeroasă, cu opt copii, dintre care cinci au rămas în viaţă până la o vârstă înaintată, iar patru au trecut de 80 de ani.
Părinţii lui, Ioan şi Maria, cu renume în zonă şi nu numai, l-au crescut şi educat pe Teodor cu credinţă în Dumnezeu, cu aplecare spre carte, cu respect pentru semeni şi pentru familie.
A urmat clasele primare în satul natal în perioada 1942-1946, iar pe cele gimnaziale la Gimnaziul Unic din Şomcuta Mare, în perioada 1947-1950.
În 1950 a venit în Baia Mare pentru a da admiterea la Liceul „Gheorghe Şincai”, dar având origine socială nesănătoasă, a fost îndrumat la Şcoala Medie Tehnică de Minereuri Baia Mare, pe care a absolvit-o în 1955, deoarece în perioada 1952-1953 a fost exmatriculat tot pe motive de origine socială.
În data de 24 iunie 2016, de Sânziene, a sărbătorit în Baia Mare, 61 de ani de la absolvirea Şcolii Miniere, împreună cu dragii şi distinşii săi colegi, rămaşi foarte puţini, din păcate, 13 din 90 la absolvire.
După absolvire a fost repartizat în producţie, împreună cu alţi colegi la Exploatarea Minieră Baia Borşa, care a intrat în producţie în acelaşi an, 1955. Şi-a desfăşurat activitatea la această unitate minieră până în anul 1962, când a intrat la Institutul de Mine din Petroşani. În perioada 1956-1958 a făcut stagiul militar, după care a revenit la Baia Borşa până în 1962.
În cei cinci ani, cât a lucrat la Baia Borşa, tânărul de 19 ani a trecut prin şcoala vieţii: acolo s-a confruntat pentru prima dată cu producţia, cu oamenii veniţi din toată ţara să câştige bani, să facă meserie, să se confrunte cu viaţa adevărată din minerit, într-o zonă izolată, din nord-vestul României, unde angajaţii exploatării primeau spor de izolare de 25% din salariu.
Între anii 1962-1967 şi-a continuat studiile la Institutul de Mine Petroşani, obţinând licenţa în specialitatea inginer minier. La absolvire nu şi-a luat repartiţia la Trustul Minier Baia Mare pentru că ar fi fost trimis din nou la Baia Borşa, astfel că a optat pentru un loc la Sfatul Popular Regional Baia Mare – Secţiunea Industrie locală, care avea în subordine toate carierele şi balastierele din regiune.
În 1968 a revenit în mineritul maramureşean la Exploatarea Minieră Şuior, unde a lucrat până la începutul anului 1970. Aici s-a experimentat şi aplicat, pentru prima dată în ţară, metoda de exploatare în cariere cu camere de minare şi puşcare masivă, utilizând cantităţi mari de exploziv, care dislocau, la o puşcare, un volum de 50.000 tone de minereu sau de steril.
Ca urmare a înfiinţării, în anul 1968, a Institutului de Cercetări Miniere din Baia Mare, prin unificarea Centrului de Cercetări Miniere cu activitatea de proiectare minieră din Baia Mare, la începutul anului 1970 a fost transferat la acest institut, unde a lucrat peste un sfert de secol, până în 1997, când s-a pensionat.
În această perioadă a îndeplinit funcţii importante în cadrul institutului: de organizare, de dezvoltare, de coordonare a activităţii de proiectare minieră.
Din 1974, Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Minereuri şi Metalurgie Neferoasă din Baia Mare a devenit cel mai mare institut de profil din România, având peste 2000 de salariaţi, dintre care 1500 cu studii superioare, răspândit în 7 judeţe. Institutul avea în coordonare directă activitatea de cercetare ştiinţifică şi proiectare minieră de la: Institutul de Cercetări Miniere Deva, Centrul de Cercetări şi Proiectări pentru Metale Rare şi Radioactive Măgurele-Bucureşti, Centrul Metalurgic CEPRONEF Baia Mare, Laboratoarele de Pneumoconioze Baia Mare, Brad şi Frasin, practic toată activitatea de cercetare ştiinţifică şi proiectare pentru zăcămintele de minereuri din ţară, mai puţin zăcămintele nemetalifere, a fost preluată de institutul din Baia Mare.
Începând cu 1974, inginerul Teodor Bene a participat în mod efectiv şi permanent la transferul bazei materiale şi a întregii dotări ştiinţifice de la cele două instituţii de profil din Bucureşti, desfiinţate ICEMIN şi IPROMIN, precum şi la reorganizarea şi consolidarea institutului.
În perioada 1975-1989 a elaborat şi coordonat direct proiecte unicat de mare complexitate cum au fost: iazul de steril de la Novăţ, zona Borşa, funicularul pentru transport minereu de la mina Gura Băii, cota 1320 m, la flotaţia Baia Borşa.
Pe parcursul activităţii, împreună cu colegii din Institut şi cele două filiale, au proiectat şi urmărit realizarea celor mai mari obiective miniere din ţară cum au fost zăcămintele de cupru de la Roşia Poeni şi banatitele de la Moldova Nouă precum şi cel de sulf din Călimani.
Au mai elaborat expertize tehnice şi analize economice pentru zăcăminte de minereuri din Maroc, Algeria (Africa), Argentina, Chile (America de Sud).
În ce priveşte partea socială şi grija faţă de mineri, familiile lor şi nu numai, inginerul Teodor Bene s-a implicat în mod direct, împreună cu dr. Daniel Bărcan, fost director al Spitalului din Borşa, la proiectarea, executarea, punerea în funcţiune şi finanţarea, din fondurile de investiţii a Întreprinderii Miniere Baia Borşa, cu toate riscurile şi piedicile făcute de anumite instituţii ale statului, până la nivel de guvern, a „Centrului de recuperare şi selecţie profesională” (corpul A), precum şi a unui bazin de înot (corpul B) şi a unei săli de sport (corpul C), toate acestea fiind amplasate în cadrul Spitalului din Borşa.
Distinsul nostru coleg şi prieten, şi la această vârstă venerabilă are o activitate deosebită, participând la întâlnirile anuale de ortaci, care au lucrat la Baia Borşa, precum şi la întâlnirea cu colegii geologi de la IPEG Maramureş.
Pe 4 februarie 2016 a iniţiat şi organizat o „manifestare istorică” la Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 1885 de ani de la „Prima atestare documentară a mineritului” în România-Roşia Montană 6 februarie 131 e. n. – 6 februarie 2016, Baia Mare.
La întâlnire au participat peste cincizeci de specialişti în domeniul geologiei şi mineritului, „generaţia de aur” care au condus peste 50 de ani destinele mineritului şi geologiei din nord-vestul României.
Inginerul Teodor Bene este cronicarul nostru, pentru că scrie şi publică despre viaţa şi activitatea personalităţilor care au lucrat în domeniu precum: prof. univ. dr. ing. Ilie Paraschiv, fost director al Institutului de Cercetări Miniere Baia Mare, ing. Partenie Hărănguş, fost director la Întreprinderea Minieră Baia Borşa, inginer Nicolae Dicu, fost Ministru al Minelor, ing. Cornel Grama, în vârstă de 88 de ani, fost director la IPEG Maramureş.
Pe tot parcursul activităţii sale de 42 de ani, de la primii ani în producţie la Baia Borşa şi Mina Şuior, apoi peste un sfert de veac la Institutul de Cercetări Miniere din Baia Mare, cel mai mare institut de profil din România, şi-a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea mineritului din zonă şi nu numai, a lucrat cu pasiune şi multă responsabilitate. Şi-a respectat colegii, subordonaţi şi colaboratori. A reprezentat cu demnitate şi profesionalism instituţia în acţiunile şi expertizele pe care le-a realizat în decursul timpului în ţară şi străinătate. De aceea, s-a bucurat de respectul şi preţuirea colegilor săi, iar astăzi se bucură de gândul bun al tuturor celor cu care a lucrat şi a colaborat.

 Ing. Ioan DULFU

Dragă şi stimate domnule inginer Teodor Bene,

Pentru tot ce aţi realizat în activităţile profesionale şi nu numai, la ceas aniversar, la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, colegii de şcoală, de producţie, din cercetarea ştiinţifică şi colaboratorii din Maramureş şi din ţară, inclusiv domnul ministru Nicolae Dicu îţi dorim din toată inima „La mulţi ani”, sănătate, bucurie şi fericire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.