Controale la alimente

0
307

În cursul lunii iunie 2016, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş a desfăşurat activităţi de control în unităţile din industria agroalimentară: morărit, pîine, patiserie, alte produse alimentare, băuturi răcoritoare şi alcoolice, depozitare alimente, seminţe, legume, fructe. Controlul a vizat calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sînt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii. Au fost găsite neconformităţi privind respectarea regulilor de igienă (depozitare, substanţe dezinfectante, pereţi, paviment, spaţii, echipamente, contract şi proces verbal DDD, ustensile, utilaje, autocontrol, manipulare, frigider, sursă apă caldă, grup sanitar, chiuvetă, corpuri iluminat, vestiar, recipienţi, uşi, canalizare); examene medicale, curs igienă, fişe aptitudini, echipament protecţie. Inspectorii din Maramureş au dat amenzi de 4.200 lei pentru lipsă de igienă în spaţii şi etichetare necorespunzătoare. Au fost prelevate probe conform procedurilor şi programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate. (N.G.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.