La 70 de ani – A sculptat sute de troiţe şi o face în continuare

0
16422

Alexandru Perţa-Cuza este un meşter sculptor ce trăieşte în oraşul Târgu Lăpuş. Omul iubeşte lemnul, îi vorbeşte şi apoi îl modelează cu dalta şi ciocanul cum numai el ştie. Din mâna sculptorului ies obiecte de tot felul, apreciate atât de cei din ţară, cât şi de străinii de peste hotare. Piesa sculptată cel mai des de el este însă troiţa.

Nu există piesă pe care să nu o fi sculptat în lemn, spune meşterul. Duce acest meşteşug din tată-n fiu: „Fac din lemn aproape orice. De la şapte ani am început să sculptez. Tatăl meu avea o vorbă: pe ce poate face omul cu mâna lui, să nu dea banii! Eu m-am ghidat în viaţă după vorba asta. El era şi agricultor, era şi funar ca meserie, aşa că făcea absolut totul şi din lemn, din fier şi zidărie, şi uite aşa am început şi eu de mic să fac anumite lucruri, dar m-a atras lemnul”, ne-a explicat Alexandru Perţa-Cuza, meşter sculptor.

A fost miner în comunism, dar s-a reprofilat

Ca orice om care a trăit înainte de Revoluţie, meşterul are amintiri plăcute, dar şi mai puţin plăcute de pe vremea comuniştilor: „Bineînţeles că în perioada comunistă nu se putea trăi din aşa ceva. Făceam eu ce făceam, dar nu din asta trăiam. Am lucrat în mină, la Săsar, vreo zece ani, până a trebuit să mă mut din Baia Mare, din Ferneziu, din cauză că fetele fiindu-mi mici, au avut plumb în sânge şi au zis doctorii că până la 18 ani nici în gară să nu le mai duc. Cum n-am avut unde le duce, că socrii îmi erau din Galaţi, iar părinţii din Rogoz, dar au avut situaţia lor, am venit în Târgu Lăpuş, unde mi-a dat locuinţă primarul de atunci şi apoi am deschis secţia de decoraţiuni, lemn. Se întâmpla prin anul 1982 şi până la Revoluţie am lucrat la secţia asta. Am avut într-o perioadă şi 50 de oameni angajaţi la atelier. Aici aveau salariul cel mai mare din cooperativa meşteşugărească, deoarece noi ne făceam planul întotdeauna”, a spus meşterul sculptor.

Are troiţe sculptate peste tot, inclusiv în faţa catedralei din Timişoara

Bătrânul spune că după Revoluţie a devenit mai patriot, aşa că s-a gândit să sculpteze troiţe pe care le-a trimis prin toată lumea: „A venit Revoluţia, însă eu am continuat să lucrez cu lemnul. În anul 1990 am făcut prima troiţă în faţa catedralei din Timişoara, în memoria Revoluţiei şi atunci a intrat puţin în mine patriotismul, aşa că am zis că voi face la românii care au rămas istoric în afara graniţelor, nu că s-au dus ei să facă bani nu ştiu unde, ci au rămas dincolo de graniţă din cauza conjuncturilor politice. Aşa am început cu Basarabia, am continuat cu Transcarpatia. Dacă s-a pus opincă de două ori în Budapesta am pus şi acolo o troiţă. La ora actuală am ajuns undeva la câteva mii de lucrări, în toată Europa. Dar nu toate sunt troiţe. “Există răstigniri-cruci şi troiţe. Un ansamblu de cel puţin trei cruci, aia e troiţa. Majoritatea le-am făcut însă troiţe. Am făcut şi alte lucrări: Casa Lăpuşeană, Muzeul Dac din Bucureşti, Căminul Cultural de la Horea-Sanislău în interior, Crama Ileana din Sibiu, deci lucrări de amploare. Am făcut şi Monumentul lui Horea din judeţul Satu Mare, am sculptat monumentul Sfântul Andrei din Banat, lângă Timişoara”, ne-a precizat Alexandru Perţa-Cuza.

Iubeşte lemnul

DSC06113Sculptorul iubeşte tot ce are legătură cu lemnul, care, consideră el, are viaţă: „Iubesc lucru cu lemnul, însă nu e uşor. Există o serie de secrete pe care nu le ştie oricine. Lemnul face parte din ceva ce are viaţă. Mai mult, îl poţi face să aibă viaţă şi mort. Deci lemnul trăieşte 900 de ani şi viu, dar şi mort. 500 de ani trăieşte în pădure. Bătrânii îl tăiau la această vârstă, şi apoi lemnul acela mai trăia 400 de ani făcut din el ceva. Pentru asta noi românii suntem extraordinar de buni să conservăm casele vechi, însă nu prea au unii habar să construiască. Lemnul, când a ajuns la o vârstă se macină şi se transformă în praf, orice ai face. De aceea, singura soluţie este să construieşti din lemn în continuare. Se zice că străinii apreciază mult lucrurile vechi din lemn. Nu este adevărat! Străinilor le place autenticitatea lor, că nu vin cu aparat ca să vadă cât de vechi este lemnul”, a explicat sculptorul.

A fost vizitat de televiziuni străine

Alexandru Perţa-Cuza a primit inclusiv vizita unor televiziuni din străinătate care s-au minunat de ce au găsit în atelierul său. Acesta este şi motivul pentru care oamenii de televiziune au făcut o serie de reportaje cu el: „În vinerea de Paşti au fost la mine mai mulţi reporteri de la nişte televiziuni din Italia. Mi-au zis că au filmat în toată Europa, dar ce au văzut la mine nu au văzut la nimeni. Eu nu văd ceva deosebit, doar lucruri sculp­tate pe care le fac eu”.

Preţurile variază în funcţie de client

Pentru că trebuie să şi trăiască din această activitate, Alexandru Perţa-Cuza are preţuri pentru toate buzunarele. Totuşi, cei care vor să profite după munca lui sunt taxaţi aspru: „Preţurile le stabilesc în funcţie de om. Dacă văd că omul care vine şi vrea să cumpere ceva este mare comerciant şi ştiu că vrea să facă bani de pe spinarea mea, apoi cer mult. Dacă văd însă că omul vrea să cumpere ceva pentru el, că îi place, atunci nu cer mult. Dar şi cultura, arta, religia, toate trec prin stomac la urma urmei. Deci trebuie să ceri un preţ pentru a putea trăi, că pensia nu-mi ajunge nici pentru medicamente”, a spus meşterul popular.

Unul dintre nepoţi îi împărtăşeşte pasiunea pentru sculptură

DSC06145Bătrânul este fericit că unul dintre nepoţii săi îi duce mai departe pasiunea: „Am 70 de ani, două fete şi doi nepoţi: unul este aici, lucrează cu mine. Sper ca să ducă mai departe tradiţia asta, dacă nu l-or deranja ăştia cu cluburile, cu jocurile de noroc. Până acum este un copil bun. Eu i-am spus însă să încerce să înveţe, să ajungă ceva în viaţă: doctor, preot, ce a vrea, şi în timpul lui liber să sculpteze. Dar nu îl oblig să sculpteze, doar îl salvez să nu-şi irosească viaţa prin cluburi, pe la crâşme”, a completat sculptorul.

Lemnul îţi vorbeşte

Meşterul sculptor spune că poate face orice obiect din lemn. Mai mult, el îi vorbeşte înainte de a-l modela: „Atunci când vezi ceva într-un lemn nu te laşi de el până nu faci ceea ce ai văzut în el. Lemnul îţi vorbeşte, dar are o vorbă pe care nu o înţelege oricine. Pentru sculptură e bună orice esenţă de lemn, depinde doar de ce vrei să faci. Fiecare fel de lemn îşi are rolul lui: dacă vrei să faci nişte obiecte ce stau expuse afară la intemperii, le confecţionezi din stejar, ulm şi frasin. Lucrurile în casă: mese, scaune, se fac din fag. Lucrurile pentru bucătărie se fac din lemnul dulce, moale de genul salcie, plop, tei, dud, deci depinde ce vrei să sculptezi”.

Ultima dorinţă: vrea să moară cu dalta în mână

„În anul 2007 am fost extraordinar de bolnav şi când am ieşit din spital au zis doctorii către asistente că: acesta mai mult de un an nu trăieşte! Eu i-am păcălit că am trăit până acum şi merg înainte. Dorinţa mea cea mai mare este să mor cu dalta în mână, aşa mult iubesc lemnul şi lucrul cu el”, a conchis Alexandru Perţa-Cuza.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.