Proiectul de ţară săracă

0
408

Pe fondul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, politicienii noştri încearcă să scrie un proiect de post-aderare, adoptat în consens politic. Preşedintele, prim-ministrul şi guvernatorul au căzut de acord teoretic asupra direcţiei de urmat. Însă nu de strategii de dezvoltare ducem noi lipsă, ci de legi clare, de norme simple şi de controale foarte eficiente!
Instabilitatea financiară reprezintă cel mai mare risc pentru stat. Inflaţia se menţine ridicată, ţelul de a o coborî (sub 10% pe an) fiind greu de atins în criză. Părerile economiştilor se contrazic, dar este evident că nu sînt bani bugetari în plus, ci mereu în minus. Presiunea pe leu este pusă de sindicate, însă Guvernul şi Parlamentul aprobă măriri salariale la bugetari şi pensii speciale riscante, chiar aberante. Impozitele cresc, mai ales cele locale. Are loc o continuă erodare a banilor, atît a celor depozitaţi în bănci, cît şi a celor circulanţi, pe care nu o putem stopa. Preţul menţinerii stabilităţii financiare este inflaţia cronică, pe care o plătim cu toţii.
Statul a încercat să impulsioneze economia prin scăderea TVA, dar preţurile produselor n-au scăzut corespunzător. Inflaţia negativă va deveni în curînd pozitivă, ca efect al incertitudinilor interne şi europene. Guvernul a ratat măsurile de forţă, economia şi finanţele trebuie manevrate prin acorduri fine. PIB-ul creşte cu 3-4% pe an în baza dezvoltării serviciilor, nu a producţiei. Importurile încă domină piaţa internă şi deteriorează balanţa de plăţi. Ne facem servicii unii … altora, ceea ce nu duce la prosperitate. Euro domină în continuare leul, creditul neguvernamental fiind 50-50%. Observăm o disciplinare financiară a firmelor şi cetăţenilor (unul din zece clienţi ai băncilor nu-şi achită ratele). Dobînzile se află la minime istorice, băncile locale vînd creditele ipotecare în lei plus 3,5%, faţă de 12% în 2010. Sînt semne de stagnare şi regres, nu progresăm defel. Majoritatea salariaţilor cîştigă sub salariul mediu net de 2.000 de lei pe lună, ceea ce arată dificultatea în care se găsesc românii. Creşterea salariilor şi a pensiilor a stimulat economisirea, ceea ce ne arată că din puţinul lor cetăţenii pun deoparte bani albi pentru zilele negre care se pare că vor veni (investiţia în titluri de stat cu dobîndă de 2,15% pe an, cu scadenţă în 2018, este recomandată).
Faţă de 1990, nivelul de trai a crescut cu ceva, dar bănuim că acest lucru se datorează celor 15% dintre români care lucrează în statele occidentale şi trimit bani acasă. Statul român o duce greu, veniturile bugetului public vin în principal din încasarea TVA, taxă plătită de cetăţeni, de consumatori. În 2015, a fost redus TVA-ul de la 24% la 9% pentru mai multe categorii de produse, dar a apărut un deficit bugetar de 173,3 milioane lei, efectul negativ nefiind compensat, cel puţin deocamdată, de scăderea evaziunii fiscale. Guvernul nu face faţă la aceste lipsuri şi ia în continuare bani cu împrumut, datoria publică fiind în creştere, a ajuns la 300 miliarde lei, adică 20.000 de lei pentru fiecare român (circa 5.000 euro).
Vrem un model sustenabil de creştere a economiei, deci trebuie să avem răbdare, să nu grăbim dezvoltarea prin măsuri radicale, care în cele din urmă au efect invers decît cel scontat. Ne aflăm şi cu Guvernul Cioloş în era încercărilor, căci şi tehnocraţii ezită să ia decizii corecte şi conduc ţara prin tatonări. Nici ei nu dovedesc că au experienţă să conducă o ţară, sînt începători! Parlamentul are de lucru mult, să compatibilizeze definitiv legislaţia şi politica economică internă cu cele europene, ca să atingem regulile şi principiile ce guvernează UE. Buna funcţionare a ţării şi a economiei de piaţă depinde şi de eficienţa instituţiilor publice, cu care nu ne putem lăuda. De aceste treburi concrete trebuie să se ocupe politicienii, nu de generalizantul „Proiect de ţară”!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.