Maramureşul însetat

0
322

Judeţul nostru are 232 de localităţi, în care trăiesc 500.000 de oameni, din care doar jumătate au acces la reţeaua de apă potabilă şi canalizare. Este un semnal de alarmă pentru conducerea unităţilor administrative locale, judeţene şi naţionale. 2018 este termenul pînă la care ar trebui să terminăm investiţiile de apă+canal, dar ce nu s-a făcut în zece ani nu se poate face în doi ani!
Statul a alocat fonduri importante pentru dezvoltarea comunităţilor urbane şi pentru comunele mai mari, care au rol de deservire la nivel intercomunal şi care ar putea în viitor să joace rol de centru zonal. Baia Mare a primit zece milioane de euro pentru dezvoltare urbană. Celelalte oraşe au intrat şi ele în topul investiţiilor. Viaţa orăşenilor s-a îmbunătăţit, au fost reduse disparităţile dintre locuitorii de la periferie şi din centru (de la bloc). Însă foarte multe comune au rămas în urmă, strategia de dezvoltare ocolindu-le dintr-un motiv sau altul. Investiţiile nu se aprobă la întîmplare, accentul este pus pe modernizarea centrelor orăşeneşti. Ceea ce dorea Ceauşescu, desfiinţarea satelor mici, se realizează acum, prin strategiile europene.
Sistemul centralizat de apă potabilă şi apă uzată este slab dezvoltat în Maramureş, ceea ce se vede din scăderea cantităţii de apă potabilă produsă (filtrată, tratată) şi consumată (staţiile de tratare a apei se află în curs de modernizare). Statistic, maramureşenii consumă mai puţină apă (calitatea vieţii a scăzut), în medie 300 l/zi, faţă de 1.000 l cît ar avea nevoie în condiţii de civilizaţie urbană. Tendinţa este vizibilă, tot mai mulţi locuitori de la sate îşi vînd casele (pe sume mici) şi se mută la oraş, pentru a beneficia de condiţii de trai mai bune. Strategia europeană şi naţională prevede apropierea condiţiilor de viaţă între mediul rural şi urban, dar în realitate diferenţele cresc.
Principalele surse de alimentare cu apă potabilă sînt subterane şi de suprafaţă. Apar grave probleme privind calitatea acestor ape, sînt mari presiuni antropice şi naturale pe resursele de apă. Desigur, este greu să recunoaştem că nu putem încadra apa livrată în limitele de potabilitate europeană. Apele de suprafaţă au probleme cu turbiditatea (exploatările forestiere şi circulaţia turiştilor tulbură izvoarele şi pîraiele), iar apele subterane, din pînza freatică, au probleme legate de poluarea cu nitraţi, nitriţi, arsen şi alte metale grele. De aceea scade puternic consumul de apă potabilă, pînă la sub trei metri cubi pe lună şi consumator. În satele fără reţea centralizată, cetăţenii se alimentează din fîntîni, cel mai adesea fără a avea siguranţa că apa este potabilă. (Nu-i de mirare că a explodat producţia de ape minerale şi plate îmbuteliate.)
După aderarea la UE, statul român şi-a luat angajamentul ca toate localităţile cu peste două mii de locuitori să aibă reţea de alimentare cu apă potabilă. Realitatea din teren ne arată că nu vom îndeplini această cerinţă de civilizaţie, prevăzută de Directiva 98/83 a CEE. Nici măcar în oraşe nu vom reuşi să ducem conducta de apă la toate gospodăriile şi vom fi criticaţi şi poate chiar amendaţi de Comisia Europeană.
Dacă noii primari şi consilieri locali nu se concentrează pe aceste probleme prioritare (drumuri, apă, canal), procedura de infringement pentru inexistenţa reţelei de apă şi canal este ca şi pornită! Jumătate dintre gospodăriile maramureşene nu sînt conectate la nici o sursă de apă potabilă şi canal/fosă septică – cară apa potabilă cu găleata şi butoiul şi evacuează apa uzată în şanţ!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.