Stelist înfocat fiind, şi-a decorat barul în culorile echipei preferate

0
514

Când ai o afacere e bine. Dacă ţi-o faci mai profitabilă datorită pasiunii, e şi mai bine. Asta a făcut un tânăr de 29 de ani din comuna Ariniş, care are un bar decorat cu însemnele Stelei. El este un microbist înverşunat, admirator al brandului Steaua şi mai ales al echipei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986.
Astfel, omul a preluat afacerea mamei sale, prin anul 2009, şi de atunci îmbină pasiunea pentru fotbal cu afacerile. Practic, tânărul a început să-şi decoreze barul cu însemnele Stelei şi fotografii cu legendele echi­pei. De asemenea, şi-a zugrăvit locul în culorile echipei preferate: „Pasiunea pentru Steaua mi-a venit aşa instantaneu, de mic. Sincer, nu prea urmăream meciurile pe vremea aceea, dar în timp am devenit pasionat de această formaţie. Joc şi fotbal în timpul liber. La început a fost afacerea mamei mele acest bar. Eu l-am preluat de la ea şi am zis că, dacă tot sunt stelist, hai să încep să amenajez barul cu această temă: Steaua. Am început în anul 2009, prin a zugrăvi locul în culorile Stelei. Am pus apoi un tablou, încă unul şi încă unul şi s-a ajuns astăzi ca locul să arate aşa”, ne-a explicat Mircea Velea, administratorul barului şi suporter al Stelei.

A fost la mai multe jocuri ale Stelei

Ca un suporter adevărat, tânărul a fost prezent la o serie de jocuri ale echipei Steaua, atât acasă pe terenul din Ghencea, cât şi în deplasare: „Când spui Steaua te gândeşti automat la echipa care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Este cea mai cunoscută echipă, cea mai iubită de suporterii din ţară. Pot spune că sunt un fan înfocat al acestei echipe. Am fost şi la o serie de meciuri ale Stelei. Prima dată am fost în Ghencea, în anul 2009, la un derby Steaua-Dinamo, terminat 1-1, după care a ur­mat un alt joc, tot pe teren propriu, cu Ujpest Budapesta. De asemenea, am mai fost la meciurile lor, mai aproape de casă: Bistriţa, Cluj şi evident Baia Mare. Am fost, însă, foarte dezamăgit de jocul lor la noi, cu FC-ul, dar asta e! Atunci am ţinut cu ambele echipe, aşa că tot m-am bucurat”, a spus tânărul afacerist.

20160713_131132La bar vin microbişti din toată zona

Cu toate că îi trec pragul barului nu numai pasionaţii de fotbal, o mare parte dintre clienţi sunt totuşi microbişti, ce vin aici ca să vadă meciurile echipei preferate: „Clienţii noştri sunt diferiţi: unii vin şi pentru că sunt suporteri stelişti şi le place atmosfera când sunt meciuri. Dar vin şi oameni obişnuiţi. Noi, însă, suntem profesionişti şi încercăm să ne facem treaba cât mai bine, indiferent dacă cei care ne trec pragul sunt sau nu microbişti. Dar majoritatea dintre ei sunt pasionaţi de fotbal. Când sunt meciuri importante ale Stelei, vin microbişti şi din alte sate la noi, la bar”, a precizat Mircea Velea.

Dezamăgit de schimbările de la Steaua, dar şi de naţională

Tânărul suporter nu agreează schimbările petrecute în ultima perioadă la echipa Steaua, legate de schimbarea siglei şi a denumirii clubului de fotbal, dar se împacă cu ideea. De asemenea, a rămas cu un gust amar după evoluţia naţionalei la Euro 2016: „Noi avem sigla veche a Stelei aici. Ce să spun, asta este situaţia în momentul de faţă cu denumirea de FCSB şi cu noul însemn al clubului. Dar nu e o tragedie pentru că multe cluburi mari şi-au schimbat de-a lungul timpului siglele, inclusiv Steaua a schimbat până acum vreo cinci sau şase sigle. Însă mie îmi place cea veche. Pe timpul Campionatului European din Franţa am avut plin de clienţi, televizoarele mergeau non-stop pe meciuri. Din păcate, toţi am fost total dezamăgiţi de naţionala noastră. Dar eu, personal, am fost fericit la final, că am ţinut cu Portugalia şi echipa a şi câştigat titlul european”, a completat tânărul afacerist.

Suporter al echipei Steaua
Suporter al echipei Steaua

Redecorarea barului îi aduce clienţi noi

Deşi nu ducea lipsă de clienţi nici până nu şi-a decorat barul, acum numărul acestora a sporit cu iubitorii de fotbal şi mai exact cu fanii echipei Steaua: „Îmbin, practic, pasiunea cu afacerile şi pot spune că asta este o afacere bună, pot trăi din ea. Însă mai presus de bani, am investit foarte multă pasiune aici, în amenajarea barului. Acest lucru se poate spune că m-a ajutat şi în afacere, ca ea să prospere. Cei care nu ştiu de noi şi trec prin zonă, intră, văd, le place şi rămân uimiţi pentru că n-au mai văzut aşa ceva, deşi încă nu e cum aş vrea eu să fie”, a conchis Mircea Velea.

Visează ca măcar un fost jucător al echipei Steaua ’86 să îi treacă pragul

Tânărul îşi doreşte ca măcar un stelist din generaţia ’86 să îi treacă pragul, însă nu ştie dacă acest lucru se va şi întâmpla. A avut o ocazie de acest gen cu Lucian Bălan, însă acesta a plecat mult prea devreme dintre noi şi nu a mai apucat să îi viziteze barul. I-a cunoscut în schimb pe Bănel Nicoliţă şi pe Florin Lovin, în anul 2009 când a fost în Ghencea, dar cam atât. Însă, cum visurile se împlinesc câteodată, poate va avea şansa vizitei unuia dintre foştii stelişti „de aur”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.