Noi, după Varşovia

0
400

Nu ştiu alţii cum sînt, vorba humuleşteanului, dar eu mă întristez de faptele care se întîmplă în Europa. De la masacrul de la Nisa la eşuata lovitură de stat din Turcia. Aceste întîmplări, imprevizibile pentru noi, oamenii de rînd, ne dau serios de gîndit. Liniştea şi fericirea sînt căutări personale. Dacă ai inspiraţia să le iscodeşti poate le găseşti, dacă nu, trăieşti cu povara lumii care nu-i prietenoasă. Astăzi m-am gîndit la summitul NATO de la Varşovia. După ce am citit mai multe comentarii şi corespondenţe de la faţa locului, mi-am dat seama că întîlnirea din capitala Poloniei a şefilor de state şi guverne va avea consecinţe mari pentru viitor. Ciudăţenia este că nu le putem desluşi. Stăm sub steaua unor pericole neaşteptate şi a unui drum greu de bănuit. Un fost consilier prezidenţial, domnul Fota, ne spune că va trebui să ne obişnuim cu această stare de cumpănă. Adică anormalul va fi ceva normal. Cam asta s-a prevestit şi la Varşovia, cred, de aceea Alianţa şi-a propus o solidaritate accentuată. Pentru prima dată din 1900 încoace. Unii corespondenţi ne-au transmis că solidaritatea nu a fost nici măcar de hîrtie. Sprijinul american pentru Europa de Est, cu planuri militare puse pe hartă şi în realitate, mă face să cred că nu-i de glumă. Cum aprecia Sever Voinescu, un comentator lucid, NATO a înţeles că a venit vremea vigorii. Se pare că NATO a devenit ceea ce trebuia să fie. Nu am nici o bucurie, Doamne fereşte!, că înarmările au ocupat prioritatea marilor puteri. Noi, care nu mai avem armată (zău, îmi pare rău), trebuie să ascultăm de puternicii zilei. Asta o ştim şi ne facem că nu pricepem. Ba ni se livrează ideea că să fim fericiţi că NATO ne-a luat în Club.
La întîlnirea de la Varşovia s-a constatat pofta militară a Germaniei. Dorinţa de a fi printre marile puteri militare ale lumii. Este o mare putere economică, politică, culturală, deci nu putea rămîne timidă militar. Socotesc că actuala Germanie nu mai are nimic comun cu cea în care cancelarul punea lumea la cale într-o tavernă. Cu ce ne-am ales noi, România, după Varşovia? Las la o parte scepticii profunzi (România nu a obţinut nimic!), dar şi euforicii cu interese (România şi-a atins obiectivele!),  ci am căutat să aflu dacă noi, România, după Varşovia, avem siguranţă? Inclusiv cea teritorială. Despre care foarte puţini vorbesc. Sîntem într-o vreme în care se licitează spaima. Înfricoşarea pe diferite portative. Acolo, la Varşovia, am sesizat din lecturi, au fost păreri diferite despre ameninţarea Rusiei. Preşedintele Poloniei a spus că „agresiunea Rusiei contra Ucrainei a devastat ordinea internaţională”, pe cînd preşedintele Franţei a socotit Rusia, „un partener care, este adevărat, poate uneori să utilizeze forţa”. Uşor de sesizat o viziune diferită a celor două Europe. România nu s-a întors cu mîna goală de la Varşovia. Brigada multinaţională a fost acceptată la propunerea oficialilor români. Aflu că România a fost susţinută de SUA şi Turcia în privinţa Mării Negre şi respinsă brutal şi fără pic de diplomaţie de Bulgaria. Părerile sînt multe, soluţiile nu se întrevăd, diplomaţia este în mişcare. Între timp construcţiile militare cresc şi bat din ce în ce mai mult pas de front. Un prieten, bun cunoscător al realităţilor europene la zi, îmi spunea că putem a ne ruga lui Dumnezeu că sîntem cu faţa spre Vest. După anexarea Crimeii şi războiul din estul Ucrainei, statele din apropiere şi-au sporit bugetul pentru înarmare. Tristă situaţie în zonă! Noi, după Varşovia, socotesc după cît mă pricep, sîntem atîrnaţi de articolul 5. Dacă vom fi apăraţi, vom rezista. Dacă nu, tot vom fi, dar altfel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.