Al doilea caz de infectare cu virusul Zika în România

0
598

Marţi, 19 iulie, Ministerul Sănătăţii a primit confirmarea existenţei unui al doilea caz de infectare cu virusul Zika a unui cetăţean român în afara ţării. Este vorba despre un băiat în vârstă de 10 ani, care locuieşte împreună cu familia în Guyana Franceză, de aproape doi ani.
Copilul a sosit în România în data de 12 iulie, în vizită la rude. O zi mai târziu a manifestat simptome ca: febră, erupţii pe piele şi mialgii. Simptomele au dispărut în termen de 24 de ore. Pe 15 iulie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” din Bucureşti. Date fiind simptomele şi faptul că locuieşte într-o zonă cu transmitere activă a acestui virus, copilul a fost internat. Externarea a avut loc pe data de 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz. Marţi, 19 iulie, rezultatele probelor recoltate au dovedit prezenţa virusului Zika.
Ministerul Sănătăţii apre­ciază în continuare riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României la un nivel minim. Virusul Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.

Recomandări pentru cetăţenii români care călătoresc în zone cu transmitere activă a virusului Zika

Persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să ştie că virusul Zika se poate transmite prin înţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual.
a) Ţânţarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înţepăturii de ţânţar sunt:
– Utilizarea substanţelor anti ţânţari (conform indicaţiilor de pe eticheta lor) – Purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes.
– Plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde se doarme
b) Utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual. Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înţepătura de ţânţar.
– Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultaţie de medicină călătorului, înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului.

Informaţii pentru cei care revin din regiuni cu transmitere activă a virusului Zika

Femeile însărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menţioneze această situaţie medicului care monitorizează sarcina. • Pentru protecţia fătului, bărbaţii care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenţi până la finele sarcinii. • Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 săptămâni după revenire în ţară, pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Dacă apar simptome compatibile cu infecţia cu virusul Zika, ar trebui să respecte abstinenţa/contacte sexuale protejate pentru cel puţin 6 luni. • Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului şi au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire, ar trebui să se prezinte la medicul curant.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.